JUSTIȚIE

Polițiștii acuză: Noile uniforme au început să se rupă. Cineva din conducerea MAI a luat șpagă

Sindicatul Europol afirmă, luni, că, după doar o lună de folosire, noile uniforme se deteriorează. Potrivit sindicaliştilor, pantalonii s-au rupt, jachetele s-au uzat, iar inscripţiile cu “Poliţia” s-au dezlipit.

”De un an de zile semnalăm sub diferite forme probleme în privinţa noii uniforme pe care Poliţia Română vrea să o achiziţioneze. De la licitaţii anulate şi până la caiete de sarcini întocmite necorespunzător, temerea noastră s-a materializat când absolvenţii şcolilor de agenţi de poliţie au primit în 2022 noua uniformă”, susţin, luni, sindicaliştii, într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.

Potrivit acestora, materialele folosite nu corespund cu cele prezentate.

”Colegii semnalează deja situaţii în care, la o lună de la utilizare, pantalonii s-au rupt, jachetele s-au uzat la contactul cu dotările de pe centură, iar inscripţiile cu “Poliţia” s-au dezlipit”, au mai transmis sindicaliştii, distribuind fotografii cu uniformele deteriorate.

Sindicatul Europol a adăugat că, nici după 20 de ani, Poliţia Română ”nu este capabilă să facă un mic efort şi să se asigure că zecile de milioane de lei destinate noii uniforme sunt cheltuite legal şi eficient”.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button