JUSTIȚIE

Poliţist din Vaslui, depistat sub influenţa drogurilor în timp ce conducea o motocicletă

Un bărbat în vârstă de 23 de ani, din judeţul Argeş, angajat ca poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă pe drumul naţional DN 15D, aflându-se sub influenţa drogurilor, transmite Agerpres.

Incidentul s-a petrecut luni, 18 septembrie, la ora 13,35, pe raza comunei Ştefan cel Mare, când în cadrul unei acţiuni pe linia depistării conducătorilor de autovehicule care conduc în timp ce se află sub influenţa substanţelor psihoactive, poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui l-au verificat pe colegul lor, care conducea o motocicletă, înmatriculată provizoriu în municipiul Bucureşti.

„În urma testării cu aparatul drugtest, a fost înregistrat rezultat pozitiv la două substanţe psihoactive. Ulterior, conducătorul de motocicletă a fost condus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea prezenţei în organism a substanţelor psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând a fi efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Reprezentanţii IPJ Vaslui au declarat, pentru Agerpres, că în paralel cu cercetările desfăşurate în cadrul dosarului penal, poliţistul este cercetat disciplinar, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button