Fostul director al Spitalului „Malaxa” Florin Secureanu, trimis în judecată

Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA, într-un nou dosar, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de abuz în serviciu.
La data faptelor manager al Spitalului Clinic ”Nicolae Malaxa” din București, Secureanu și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic ”Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009-2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale.
”Concret, banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale) cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție”, potrivit unui comunicat DNA.
Spitalul Clinic ”Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin lui Florin Secureanu.
Acesta a mai fost trimis în judecată de DNA, în mai 2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și luare de mită.
Sursa: www.pna.ro
- PSD are loc asigurat în opoziție! AUR negociază în secret blatul cu Bolojan
Pe scena politică românească se joacă în aceste zile o piesă plină de cinism, departe de ochii alegătorilor. Surse politice convergente de la vârful principalelor partide confirmă o răsturnare de situație: Partidul Social Democrat (PSD) are deja locul asigurat în opoziție, în timp ce AUR, formațiunea care a capitalizat electoral urlând împotriva „sistemului”, negociază pe … - Diaspora, cel mai mare investitor al României. Românii din străinătate finanțează țara mai mult decât străinii
Banii trimiși acasă de românii plecați în străinătate sunt mai mulți decât sumele pe care companiile străine le investesc în România, în afaceri sau fabrici. Doar anul trecut, românii plecați au trimis aproape 7 miliarde de euro în țară. Asta în timp ce străinii au investit în România doar 5,6 miliarde de euro. În total, … - Tragedie în Cluj. Un bărbat a fost împușcat din greșeală de un polițist
Un bărbat a fost împușcat din greșeală de un polițist care voia să-l imobilizeze! Totul a avut loc în timpul unei bătăi dintr-un restaurant din Câmpia Turzii. De asemenea, unul dintre agresori era înarmat cu un cuțit. Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani, au fost implicați în incident. Oamenii legii … - Mirabela Grădinaru, partenera de viața a lui Nicușor Dan, invitată de Melania Trump la reuniunea primelor doamne
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui României, Nicușor Dan, a fost invitată de prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, la o reuniune dedicată primelor doamne. Aceasta va participa la summit-ul inaugural al unei coaliții globale a Primelor Doamne și Primilor Domni, dedicată educației digitale a copiilor, intitulat „Fostering the Future Together”. Potrivit unui … - Sfidarea austerității. Cele mai scumpe deplasări ale parlamentarilor
Unii aleși au mers în Statele Unite și de trei ori în același an. Alții au alternat călătoriile la distanță, tot în scop politic. Parlamentarii au continuat să reprezinte statul român pe mulți bani și anul trecut, fiind cazuri de deplasări unde s-a trecut de borna de 10.000 de euro. Cele mai scumpe deplasări le-au …




