Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe, trimis în judecată sub acuzaţia că ar fi pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate

Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate, a comis o agresiune sexuală şi a încercat să determine una dintre victime să îşi retragă declaraţiile făcute în faţa anchetatorilor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru comiterea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual în formă continuată, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, agresiune sexuală şi influenţarea declaraţiilor în formă continuată.
„În fapt, s-a reţinut că, inculpatul, care, la data săvârşirii faptelor, ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în perioada ianuarie 2015-octombrie 2017, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, precum şi în cursul lunilor iulie 2018 şi octombrie 2018 a pretins de la trei persoane vătămate şi a pretins şi obţinut de la una dintre acestea favoruri de natură sexuală, victimele aflându-se în poziţii ierarhice inferioare, iar inculpatul s-a prevalat în acest scop de autoritatea asupra victimelor ce decurgea din funcţia deţinută”, se arată în comunicat.
Sursa citată a precizat că pe data de 11 octombrie 2018, că bărbatul se afla în biroul său cu una dintre angajate şi “a exercitat acte de constrângere fizică asupra acesteia şi acte de natură sexuală”, pretinzându-i în repetate rânduri să întreţină relaţii sexuale cu el.
De asemenea, în zilele de 14 martie 2018 şi 9 noiembrie 2018, bărbatul a încercat să o determine pe una dintre victime ,“prin săvâşirea unor fapte cu caracter intimidant”, să îşi retragă declaraţiile şi acuzaţiile formulate împotriva sa.
Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Sursa: Agerpres
- Trump vrea o alianță cu patru țări europene, pentru extragerea lor din UE. Planul, inclus într-o versiune extinsă a Strategiei de Securitate a SUA, nepublicată
O versiune mai lungă a strategiei SUA, consultată de site-ul american Defense One, prezintă mai detaliat planurile Casei Albe de a zdruncina relațiile cu Europa. Strategia de Securitate Națională a SUA, în versiunea extinsă, care a circulat înainte ca administrația Trump să publice versiunea neclasificată joi seara târziu, împărtășește punctele principale: competiția cu China, retragerea din … - Kovesi ține „sub cheie” perchezițiile de la Țiriac: Embargo total în România pe dosarul microbuzelor electrice pentru elevi
EPPO, Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi, țintește la vârful politicii românești, după ce mai multe percheziții ar fi avut loc la companiile lui Ion Țiriac. Dosarul legat de vânzarea la suprapreț a microbuzelor electrice pentru elevi îl vizează și pe actualul premier Ilie Bolojan, care, la vremea achizițiilor, era președintele Consiliului Județean Bihor. Potrivit surselor noastre, procurorii lui … - VIDEO: Grupările criminale din România, atac furibund la judecătorii onești
Toate trompetele mafiei din jurul grupării Nordis și diferiți oameni politici și jurnaliști corupți, au lansat un atac furibund la adresa judecătorilor onești, în urma dezvăluirilor din documentarul Justiție Capturată. Această grupare criminală se învârte în jurul unor trusturi de presă finanțate de două partide politice, precum și o serie de procurori și judecători corupți … - Documentarul Justiție Capturată a avut pe TVR un vârf de audiență mai mare decât toate emisiunile TVR din 2025
Difuzat miercuri seară de televiziunea publică în intervalul 21:00-23:00, filmul Recorder de două ore realizat de jurnaliștii Andreea Pocotilă și Mihai Voinea a ridicat de 4 ori audiența TVR obișnuită de la acea oră. Documentarul avut un vârf de 382.000 de telespectatori, conform datelor de audiență, consultate de HotNews. Media obișnuită a unei seri … - Bolojan e rău intenționat! Mai mult taxe pe cei care lucrează înseamnă sărăcie
Orice guvern care crede că poate construi prosperitate prin taxe tot mai mari aplicate acelorași oameni nu înțelege economia de bază. Atunci când lovești în cei care muncesc, nu obții dezvoltare — obții sărăcie. Majorările de taxe sunt doar dovada incapacității statului de a crea o economie mai largă și mai puternică. În loc să …