Arestaţii preventiv din Ucraina pot plăti cu vouchere pentru condiţii mai bune de detenţie

Ucrainenii aflaţi în arest preventiv pot cumpăra vouchere în valoare de 72 de dolari pe zi, cu care beneficiază de condiţii mai bune de detenţie, cum ar fi aer condiţionat sau cuptor cu microunde, transmite Reuters.
Voucherele nu trebuie să fie pe numele deţinutului care le foloseşte şi pot fi achiziţionate de pe site-ul de internet al ministerului justiţiei de la Kiev. Costul este de maximum 72 de dolari pe zi, pentru celulele din capitală, şi mai mic în alte regiuni din Ucraina.
Măsura extinde un program lansat în mai, prin care arestaţii pot plăti pentru celule mai bune. Cu ajutorul voucherelor, se facilitează depunerea cererilor pentru mutare în condiţii de confort sporit.
Ministrul justiţiei, Denis Maliuska, a declarat agenţiei Reuters că voucherele pot fi cumpărate de deţinuţi, pentru utilizare reală, dar şi în glumă, pe post de cadouri pentru oficialii suspectaţi de corupţie. „Nu ne aşteptăm ca majoritatea acestor certificate să fie utilizate de persoane închise în aresturi preventive reale”, a spus el într-un interviu, arătând că „sunt mai mult (…) pentru cei care vor să irite pe cineva, de exemplu un fost sau actual oficial sau pur şi simplu un om de afaceri care recurge la scheme gri sau negre de evaziune fiscală”.
Lidera organizaţiei Amnesty International din Ucraina, Oksana Pokalciuk, a contestat programul de vouchere, susţinând că justiţia nu trebuie „comercializată”. „Autorităţile sunt obligate să asigure drepturile omului pentru toţi şi pentru fiecare, indiferent dacă o persoană poate plăti astfel de servicii sau nu”, a argumentat ea.
Maliuska apreciază însă că astfel de critici sunt greşite: „Există un minimum de bază asigurat gratuit de stat pentru toţi cetăţenii ucraineni (…) Însă există şi lucruri peste acest nivel care nu pot fi asigurate de stat (…) iar o persoană trebuie să le acopere pe cheltuiala sa”.
Un raport guvernamental american din 2019 descrie condiţiile din aresturile şi închisorile ucrainene drept „proaste (…) şi uneori prezentând o ameninţare gravă la adresa vieţii şi sănătăţii deţinuţilor”.
Cu fondurile din schema de plată începută în mai s-au renovat deja trei celule obişnuite din centrul de arest preventiv din Kiev. „Aici existau ciuperci. Toaleta nu era deloc comodă. În celulă era întuneric. Slavă Domnului, administraţia a renovat. E o plăcere pentru un deţinut să folosească baia”, spune Danil, unul din arestaţi.
Săptămâna trecută, în primele ore de la lansare, s-au cumpărat patru vouchere. Ministerul justiţiei ar putea oferi şi tichete-cadou pentru cei care vor să se distreze petrecând o noapte în arest, a anunţat ministrul, precizând însă că mai sunt necesare măsuri pentru garantarea securităţii oaspeţilor în astfel de cazuri.
Sursa: www.g4media.ro
- Aflăm de la ucraineni: România a acordat Ucrainei ”22 de pachete de asistență militară”, urmează al 23-leaMinistrul apărării ucrainean, Denis Smîhal, fost premier, a anunţat luni, după întâlnirea cu omologul român Ionuţ Moşteanu că Bucureştiul va transfera în curând Ucrainei un nou pachet de ”asistență militară”, precizând că acesta va fi cel de-al 23-lea trimis până în prezent. Denis Smîhal a mulţumit pentru sprijinul neclintit al României în domenii-cheie. România „a acordat …
- Consumul s-a prăbușit. Marile lanțuri de magazine goale… i-a lovit ce credeau că ne lovește pe noiConsumul din România a intrat în picaj. Românii, sufocați de taxe, prețuri și facturi, nu mai cumpără la fel ca înainte. Magazinele care altădată gemeau de clienți sunt acum aproape goale. Marile lanțuri de retail, care făceau profituri uriașe pe spatele oamenilor, încep să simtă criza. Este ironia sorții: exact pe cei care au crezut …
- Ministrul USR al Mediului blochează PNRR-ul cu hârtii și ștampileProgramul PNRR, care ar trebui să aducă miliarde pentru dezvoltarea României, stă blocat nu din lipsă de bani, ci din cauza hârtiilor. Ministrul USR al Mediului refuză să simplifice procedura de mediu, transformată într-un coșmar birocratic. Practic, autorizațiile se dau cu viteza melcului, iar proiectele mari de infrastructură zac prin sertare. În loc să fie …
- USR, campion la „specialiști”: numiri noi pe funcții publiceUSR anunță cu mândrie noi numiri în funcții publice. Evident, nu e vorba de „pile” sau „paraziți”, ci de „specialiști”. Așa se autoproclamă oamenii trimiși de partid pe posturi grase, plătite din bani publici. Aceeași rețetă ca la PSD și PNL: ai carnetul de partid, ai scaunul asigurat. Diferența e doar de etichetă. Dacă la …
- România are aproape de două ori mai multe primării decât Japonia, o țară cu 124 de milioane de locuitori. Fără reformă administrativă suntem morțiRomânia se sufocă sub propria administrație. La 19 milioane de locuitori avem 3.181 de primării, adică una la fiecare 6.000 de oameni. Japonia, cu 124 de milioane de locuitori, are doar 1.718 municipalități, ceea ce înseamnă o primărie la 72.000 de locuitori. Diferența este colosală: noi avem de zece ori mai multe instituții locale raportat …