Studiu: Cum ne-a afectat emoțional pandemia de coronavirus?

După criza sanitară și cea economică, se prefigurează o nouă provocare: impactul emoțional generat de pandemie. Lunile de izolare și-au lăsat amprenta atât asupra stilului de viață (mai puțină mișcare, mai multă mâncare), dar și asupra sănătății mentale (anxietate, tulburări ale somnului, depresie), se arată într-un studiu global al companiei Ipsos.
Studiul, la care au participat aproximativ 16 000 de oameni din 16 țări, arată că mâncatul în exces este a treia problemă cu care se confruntă respondenții ca urmare a lunilor de izolare, după lipsa mișcării și a anxietății.
Potrivit studiului, mai multe femei par să fie afectate de pandemie la acest nivel, prin comparație cu bărbații. Astfel, cele mai mari diferențe între sexe sunt în Canada și Rusia (13 puncte diferență), Marea Britanie (12), India (10), Australia, Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii (9).
Ce putem face pentru a controla acest obicei nesănătos? Câteva soluții ar fi: identificarea obiceiurilor nocive imediat ce apar, ținerea unui jurnal, discuțiile cu persoane de încredere, activitățile creative, o bună rutină a somnului sau pur și simplu o concentrare mai mare pe plăcerea unei mese.
- Șoferul lui Simion, pe lista ANI? Poporul vrea numele și declarația de avere
Amendamentele la legea ANI ar putea obliga concubinii să-și declare averea, iar scânteia a venit de la Diana Șoșoacă: a zis că George Simion ar trăi cu șoferul. Din acel moment, în spațiul public s-a legat o cerere clară și spumoasă: poporul vrea identificarea șoferului și declarația lui de avere, ca la carte. Nu ne oprim în parcare. Aceeași logică e întinsă mai departe — să depună și partenera cu care are separație de bunuri, iar dacă tot e speța transparenței totale, de ce nu și socrii? Același metru pentru toți, de la volan până la masa familiei. Simion tace … - Un nou proiect dubios al Nataliei Morari. Echipa FSB de la Chișinău și București vrea să înveţe jurnaliştii români „să gândească critic”: Tucă, Cristoiu, Eftimie, H.D. Hartman
Jurnalista Natalia Morari, cunoscută pentru critica sa în adresa guvernării, dar şi pentru poziţia anti-românească, a lansat un proiect care ridică multe semne de întrebare – „şcoala de gândire şi leadership” pentru activiştii civici şi jurnaliştii moldoveni. Natalia Morari promite beneficiarilor să-i învețe „să gândească critic” şi să se detaşeze „de turmă”. Proiectul intitulat „Vox Academy”reprezintă un curs de patru luni. În calitate de mentori au fost selectaţi „experţi”, care şi-au expus public poziţia anti-europeană şi anti-românească. Iar despre unii se vehiculează că, la fel ca Natalia Morari, ar fi agenţi FSB. În acelaşi timp, în calitate de mentori au fost invitaţi câţiva jurnalişti cunoscuţi … - Petrișor Peiu, atac frontal la trădătorul Simion: ”Captivul unor interese obscure”
Analistul economic Petrișor Peiu a lansat un atac dur și fără menajamente la adresa lui George Simion, taxându-l în termeni duri și punând sub semnul întrebării independența sa reală ca lider politic. Într-o intervenție care vizează direct credibilitatea și loialitățile ascunse din politica românească, Peiu a demontat imaginea de „patriot antisistem”, sugerând că liderul AUR este, de fapt, captivul unor interese obscure. Libertatea ca test suprem al credibilității Axul central al criticii formulate de Petrișor Peiu este conceptul de libertate politică. În viziunea sa, discursul naționalist sau suveranist este complet golit de conținut dacă cel care îl pronunță execută, în realitate, … - Mafia oltenească deja visează la prăduieli pe spatele spitalului regional din Craiova: Olguța anunță case și hoteluri pentru medici – clanurile așteaptă autorizațiile
Mafia imobiliară din Bănie își ascute colții: Spitalul Regional Craiova, noua „vacă de muls”. Olguța Vasilescu promite cartiere și hoteluri, clanurile stau la coadă pentru autorizații Ceea ce ar trebui să fie cel mai important și urgent proiect de sănătate publică din sudul României se transformă, previzibil, într-un El Dorado pentru rechinii imobiliari și rețelele de interese locale. Anunțul recent al primarului Lia Olguța Vasilescu privind dezvoltarea unei infrastructuri masive pe lângă viitorul Spital Regional din Craiova a dat deja startul unei noi goane după aurul bugetar. În timp ce pacienții așteaptă de decenii servicii medicale decente, „băieții deștepți” din … - Mihai Tudose ridică o problemă spinoasă pentru guvernul Bolojan: Blatiștii! Ei sunt expirați și nu mai au atribuții pe domenii
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose arată faptul că Ilie Bolojan și miniștrii au mandatele de interimari expirate de cel puțin 45 de zile și ridică problema dacă actele semnate de premier și miniștri mai sunt valabile. Tudose îi compară pe Bolojan și echipa de miniștri cu ”blatiștii” din mijloacele de transport în comun, cu diferența că acolo există un controlor care te amendează sau te dă jos, la Guvern nu există. Mihai Tudose: Blatiștii! Au interimatul expirat de 45 de zile ”Blatiștii…. Și nu e vorba de mersul cu trenul/ autobuzul/ vaporul sau trotineta fără bilet! Este vorba de a fi blatist guvernamental! Atât Constituția, … - România, la un pas de măsuri dure în criza energetică. Ce se întâmplă dacă importurile nu mai sunt suficiente
Criza energetică pune România în fața a trei scenarii, cu măsuri care devin tot mai severe dacă necesarul de electricitate nu mai poate fi acoperit. În prezent, sistemul se bazează pe importuri, însă următoarele variante luate în calcul sunt limitarea consumului marilor companii și, în situația cea mai gravă, deconectarea acestora. Ultimul scenariu este însă considerat puțin probabil. România poate importa până la 4.000 MW În acest moment, România se află în primul dintre cele trei scenarii și poate apela la importuri de până la 4.000 de megawați, inclusiv cu sprijinul Comisiei Europene, potrivit Digi24. Această soluție permite acoperirea necesarului de energie, dar vine cu … - E blocaj total pe Legea salarizării! Există, totuși, un paradox: După ce vor fi pierduți banii din PNRR, în toamnă ar trebui adoptată o nouă lege
E blocaj total pe Legea salarizării: 3 ore și 20 de minute de negocieri fără un consens Sorin Grindeanu, președintele PSD, Ilie Bolojan, președintele PNL, Dominic Fritz, liderul USR, și Kelemen Hunor, șeful UDMR, au participat, marți, la o rundă de negocieri, la Palatul Cotroceni, pe tema noii Legi a salarizării. Șefii partidelor din fosta coaliție de guvernare și echipele tehnice ale fiecărei formațiuni au discutat timp de aproximativ 3 ore și 20 de minute pe subiectul Legii salarizării, jalon din PNRR. Ei bine, după mai bine de 3 ore de consultări, președinții de partid nu au ajuns la un … - VIDEO Conflict între clanurile interlope, chiar în centrul Timișoarei: Zeci de bărbați și femei s-au luat la bătaie, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a-i calma
Un conflict între două clanuri interlope a degenerat în centrul Timișoarei, chiar în fața Operei Naționale. Conflictul între familiile Stancu și Sain ar fi pornit de la ceartă între doi minori, apoi au intervenit rudele acestora și totul a degenerat într-o bătaie generală. A fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a-i calma pe bătăuși, iar nouă persoane au fost duse la poliție, doi dintre făptași fiind propuși pentru reținere 24 de ore. ”Intervenție promptă a colegilor de la Directia Generala Politia Locala Timisoara aproape de miezul nopții în Piața Victoriei. Echipa care patrula în centru a ajuns prima la locul … - Din mamă în fiu: 16 ani de administrație Vrajotis, peste 717.000 de lei delapidați – lucrări publice plătite, dar neexecutate
Fosta primăriță PNL Elena Vrajotis a lăsat în urmă proiecte cu documente nereale, prejudicii și o obligație definitivă de restituire către Administrația Fondului pentru Mediu. În 2024, conducerea Primăriei comunei Călărași din Botoşani a fost preluată de fiul său, Lazăr-Claudiu Vrajotis, ales din partea PSD. În comuna Călărași din județul Botoșani, administrația pare să fi devenit o afacere de familie. Timp de aproximativ 16 ani, localitatea a fost condusă de Elena Vrajotis, primar PNL. După patru mandate consecutive, aceasta nu a mai candidat la alegerile din 2024, însă numele Vrajotis nu a dispărut de pe ușa primăriei. Funcția a fost … - Inflația, în scădere luna trecută. Însă serviciile și alimentele s-au scumpit
Rata anuală a inflației a scăzut la 8,2 % în luna iulie, de la 10,42 % în iunie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS), scrie Agerpres. „Indicele prețurilor de consum în luna iulie 2026 comparativ cu luna iunie 2026 a fost 100,58%. Rata inflației de la începutul anului (iulie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 4,4%. Rata anuală a inflației în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 8,2 %. Rata medie a modificării … - Cine gestionează miliardele de la Administrația Fondului pentru Mediu: un fost polițist local și ginerele unui primar condamnat
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, este principalul finanțator al proiectelor ecologice și al infrastructurii verzi din România. Rolul său principal este de a colecta contribuții și taxe de mediu de la operatorii economici și de a redistribui aceste fonduri către cetățeni, primării, companii sau ONG-uri pentru proiecte durabile. AFM învârte anual miliarde de lei, bani adunați din taxe de mediu, eco-taxe pe ambalaje, licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, dar și din alte surse. AFM derulează programe importante cum sunt Rabla, Casa Verde Fotovoltaice, finanțează centre de colectare … - Petrișor Peiu nu este de acord cu amendamentul AUR la Legea ANI. Singurul care a înțeles că Simion e un escroc care își ascunde averea pe numele rudelor
Curtea Constituțională discută miercuri contestațiile pentru Legea integrității, inclusiv cea depusă de președintele Nicușor Dan. Despre amendamentul depus de AUR cu privire la declarațiile de avere extinse și la partenerii de viață ai politicienilor, Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a spus la Digi24 că el nu ar fi depus un astfel de amendament, pentru că nu crede că e bine să se lupte cu oameni care nu sunt în politică. „Nu pot să mă bat cu copiii sau nepoții, sau soacra oponentului politic. Trebuie să mă bat cu oponentul politic în soluții pentru țară”, a afirmat senatorul AUR. Printr-un amendament … - Non-combat al Ministerului Educației într-un dosar în care șeful SIE, Gabriel Vlase, încearcă să-și albească lucrarea de doctorat suspectă de plagiat
Deși avea acest drept, Ministerul Educației și Cercetării nu a depus un recurs în timpul judecății unui dosar în care a fost dat în judecată de șeful Serviciului de Informații Externe, Gabriel Vlase. În această speță, Vlase solicită verificarea de către un complet de judecată de la Curtea de Apel București a procedurii administrative a titlului de doctor pe care l-a obținut, în 2010, din partea Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, instituție subordonată altui serviciu secret – Serviciul Român de Informații. Biroul de Presă al Ministerului a transmis că ”a depus toate diligențele privind asigurarea apărărilor în instanță”. În … - SRI a dat fără licitație 400.000 de euro unei firme într-un proiect. În partea a doua a proiectului s-a schimbat firma, dar a rămas aceeași familie
400.000 de euro a plătit SRI către o firmă din Constanța pentru găsirea și închirierea sălilor hotelurilor din țară, unde s-au ținut cursurile din primul proiect Previsio: în care profesorii sunt puși să identifice elevii care ar putea deveni teroriști. Firma Soft 92 SRL este o firmă de software la bază, care desfășoară și activități ale agențiilor de turism. A fost singura companie care a depus o ofertă, scrie siteul de investigații Snoop. În proiectul Previsio 2, SRI a atribuit un contract către o altă firmă. Dar era deținută de aceeași familie care administrează Soft 92 SRL. Unul dintre hotelurile … - Bolojan și nota de plată pentru România: cât rău poate suporta o țară?
Ilie Bolojan și-a construit imaginea politică în jurul ideii de disciplină, eficiență și ordine în finanțele statului. Dar pentru milioane de români, aceste cuvinte au ajuns să însemne altceva: taxe mai mari, venituri înghețate și o presiune tot mai mare asupra bugetului familiei. În locul unei perioade în care românilor să li se vorbească despre prosperitate și despre creșterea nivelului de trai, guvernarea asociată lui Bolojan a venit cu un vocabular dominat de deficit, austeritate, taxe, înghețări și reduceri, iar această schimbare de discurs nu este doar o chestiune de comunicare politică, pentru că în spatele fiecărui termen tehnic se … - Parvenitul Simion, plânge de mila țăranilor purtând pantofi de 1.100 de euro, de la Brunello Cucinelli
Contrast izbitor între discursul politic și stilul de viață afișat: liderul AUR este acuzat de ipocrizie după ce a apărut prin piețe și comunități rurale purtând încălțăminte a unui brand exclusivist de lux. O nouă controversă zguduie imaginea de „om din popor” pe care George Simion încearcă să o construiască în fața electoratului. Jurnalistul și comentatorul politic Silviu Mănăstire a atras atenția, printr-o postare publică pe rețelele sociale, asupra unei discrepanțe flagrante între retorica liderului politic și garderoba pe care o poartă pe teren. Potrivit imaginilor surprinse în timpul vizitelor sale electorale, George Simion a apărut la munte, în mijlocul … - După trei ani de întârzieri, România deschide prima bucată de autostradă din 2026. Circulația începe pe lotul Zimbor–Poarta Sălajului de pe A3
Prima tăiere de panglică din anul 2026 pe șantierele de mare viteză din România are loc astăzi. Începând cu ora 16:00, șoferii vor putea circula pe noul tronson de 12,24 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), cuprins între Zimbor și Poarta Sălajului. Odată cu deschiderea segmentului Zimbor – Poarta Sălajului, infrastructura rutieră a României bifează prima inaugurare din acest an. Anunțul, confirmat de reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, marchează un moment important pentru traficul din regiune, chiar dacă istoria acestui tronson a fost marcată de numeroase obstacole tehnice și amânări succesive. O istorie zbuciumată și ani de întârzieri Contractele pentru secțiunile Zimbor … - Nicușor Dan se întâlnește astăzi cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Ce vor discuta la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan a convocat marți după-amiaza, la Palatul Cotroceni, liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru o nouă rundă de discuții privind Legea salarizării, unul dintre jaloanele-cheie din PNRR. Întâlnirea are loc pe fondul protestelor sindicale și al controverselor privind impactul noilor reguli asupra veniturilor bugetarilor, în timp ce Administrația Prezidențială susține că proiectul aduce ordine și predictibilitate în sistem. Liderii principalelor partide parlamentare sunt așteptați la ora 16.00 la Cotroceni, împreună cu unul sau doi reprezentanţi ai fiecărei formaţiuni politice, în funcţie de cum decide preşedintele Nicuşor Dan, spun surse din cadrul partidelor invitate la discuţii. Modificările propuse la Legea … - Apele Române: Ultimul reactor funcțional de la Cernavodă va fi oprit în 48 de ore. ‘Este inevitabil’
Unitatea 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă ar urma să fie oprită în următoarele 48 de ore, după ce nivelul Dunării a atins pragul critic prevăzut în procedurile de funcționare. Sorin Rîndașu, director pentru situații de urgență în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, spune că oprirea este „inevitabilă”, în condițiile în care debitul fluviului continuă să scadă, iar prognozele nu indică ploi care să poată schimba situația. „La cum arată prognoza, nu există soluții”, a declarat Sorin Rîndașu, marți, la Digi24. La Cernavodă a fost atins nivelul de minus 230 de centimetri, pragul care, potrivit procedurilor, impune oprirea unității nucleare. Debitul Dunării la intrarea … - Anunț de ultimă oră pe Legea salarizării: Peste 800.000 de bugetari ar urma să primească salarii mai mari. Urmează schimbări majore pentru Educație și Sănătate
Noua Lege a salarizării a intrat în etapa decisivă, cu modificări majore pregătite pentru Educație și Sănătate. Peste două treimi dintre cei aproximativ 1,2 milioane de angajați ai sectorului public ar urma să beneficieze de creșteri, potrivit ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. În Sănătate, proporția beneficiarilor a trecut de 75%, iar pentru profesori sunt negociate o grilă complet nouă, aplicabilă din 2028, și aproape dublarea plății cu ora. Forma finală a proiectului depinde însă de acordul partidelor politice și de rezultatul ultimelor negocieri cu sindicatele. Legea trebuie adoptată și promulgată până la 31 august pentru ca România să nu piardă 770 … - Barjele de pe Dunăre au fost ‘inspectate’ de hoți: Au crezut că vor da lovitura, dar polițiștii susțin că n-au reușit (încă) să fure nimic
Barjele scufundate în Dunăre pentru a redirecționa apa către zona Centralei Nucleare de la Cernavodă au atras deja atenția unor posibili hoți. Două persoane aflate într-o șalupă au fost observate în apropierea acestora, iar polițiștii au fost alertați că ar încerca să sustragă componente. Verificările efectuate la fața locului au arătat însă că nimic nu dispăruse și că barjele nu prezentau urme de tăiere. Cazul nu a fost închis: oamenii legii au deschis dosar penal pentru tentativă de furt calificat. Incidentul s-a produs pe 9 august, în zona localității Izvoarele, acolo unde barjele încărcate cu rocă au fost scufundate controlat pentru a … - Rețeaua tăcerii la Feldioara: Cum s-a autorizat pe repede-înainte un depozit strategic de carburanți, ignorând instanțele, controalele ISC și riscurile de mediu
Comuna Feldioara din județul Brașov a devenit epicentrul unei controverse majore de mediu și urbanism, pe fondul interesului strategic al gigantului ungar MOL de a-și extinde capacitățile logistice din România. Proiectul construirii unui mare depozit de combustibili a fost preluat pe plan local de societatea Transit Oil SRL, administrată de Alexandru Iurea, fost colaborator al companiei maghiare. Pentru a ocoli procedurile anevoioase de avizare, demersurile administrative au fost accelerate agresiv la nivel local, lăsând în urmă un lanț de nereguli procedurale, dosare în instanță și o lipsă acută de reacție din partea autorităților județene. Fundația administrativă a proiectului a fost …





















