Politică

PNL se scufundă: baronii locali dau în clocot

Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL aflat în dizgrația actualei conduceri a partidului, a cerut vineri o ședință a Biroului Politic Național despre modul în care liderii liberali au gestionat criza din educație.

”PNL pierde popularitate în fiecare zi. Din păcate, același lucru se întâmplă și cu președintele Iohannis”, a scris Sighiartău într-un mesaj adresat colegilor săi din conducerea partidului.

El a cerut convocarea unei ședințe urgente a BPN pentru a discuta ce decizie să ia partidul.

”Haideți să nu mai prelungim actuala stare, aceea în care primvicepreședinții, vicepreședinții și șefii de filiale află de la TV intențiile și deciziile luate de partid”, a scris Sighiartău.

De notat că o eventuală convocare a Biroului Politic Național poate fi realizată de președintele partidului sau de o majoritate a șefilor de filială. Până la ora publicării acestui articol, nu existau reacții ale conducerii PNL

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button