Știrile 60m.RO

 Planul de relansare a marii industrii, anunţat doar verbal de premierul Ciolacu, o gogoașă electorală

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat luna trecută un plan de 2 mld. euro pentru revitalizarea industriei mari a României, însă fără detalii suplimentare legate de implementare şi de sursele de finanţare. La o lună de la lansarea planului, într-o declaraţie verbală, guvernul nu a mai venit cu niciun detaliu suplimentar.

Cum văd cei mai mari jucători din industrie planul de reindustrializare şi care ar trebui să fie strategia?

Despre planul de relan­sa­re a industriei nu se cu­nosc în acest moment mai multe detalii, în afară că este de aproximativ 2 mld. euro, va fi coordonat de Marian Neacşu, vicepremier, şi va fi axat pe chi­mie, metalurgie şi producţia de materii pri­me. De altfel, acum că la nivel politic coaliţia PSD-PNL ar fi ruptă, deşi continuă să gu­verneze împreună, nu este clar care este soar­ta proiectelor comune, printre care şi planul de relansare a industriei. Marcel Ciolacu a vânturat planul într-o declaraţie la începutul unei şedinţe de guvern de acum o lună şi progresul pe subiect nu a mai apărut.

ZF a trimis o solicitare către guvern pen­tru a afla mai multe detalii despre acest plan. „Implementarea planului se va face sub coordonarea domnului vicepremier Marian Neacşu. Va rezulta o serie de acte normative care vor cuprinde, conform normelor, şi sursele de finanţare. Va trebui să aşteptăm aşadar progres – rapid – pe acest subiect ca să avem răspuns la toate întrebările“, a răspuns purtătorul de cuvânt al guvernului.

Cert este că e nevoie de o strategie şi, de mai mulţi ani, ZF a găzduit opinii şi a publi­cat analize cu privire la necesitatea imple­men­tării unei strategii industriale, dar şi energetice, pentru un sector care înseamnă 20-30% din eco­nomie şi care, dacă se duce în jos, invariabil trage economia în jos.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button