Știrile 60m.RO

Piperea despre programul AUR: reînființăm curțile cu jurați pentru credibilizarea justiției

Avocatul Gheorghe Piperea a prezentat propunerea care se regăsește în programul AUR pentru credibilizarea justiției – reînființarea curților de jurați, după modelul interbelic românesc. Curțile cu jurați mai există la ora actuală în Franța. Este vorba despre un tip de instanță compusă dintr-un judecător și 6 jurați în fond, respectiv 9 jurați în apel. Măsura s-ar aplica în cazul proceselor importante ce vizează infracțiuni grave, spălare de bani, procese împotriva corporațiilor sau statului.

Piperea a explicat că o astfel de modificare este necesară deoarece, din cauza politizării excesive a justiției, mulți infractori dovediți sfârșesc prin fi achitați, ceea ce nu este normal. El a dat ca exemplu cazul Unifarm – Adrian Ionel, fostul director al companiei a fost condamnat inițial la 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a dispus însă ca el să fie achitat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă, pe motiv că faptele nu există.

„Una dintre măsurile cele mai radicale pe care le propune planul în programul de guvernare al AUE este reînființarea curților cu juri în România, un tip de instanță compusă dintr-un judecător profesionist și 6 jurați. Criticii acestui program de guvernare au spus că ar vrea să reînființeze Tribunalele poporului din perioada stalinistă, că vrea să introducă judecata pe stadioane. A existat în România în perioada interbelică, așa cum există în Franța, care are curți cu jurați care se compun dintr-un judecător profesionist și 6 jurați în fond, respectiv 9 jurați în apel. În momentul de față sunt procese care durează nouă ani, zece ani de zile și care determină prescripție – infractori dovediți, chiar și criminali, scapă prin corupție pentru că judecătorul nu se mișcă, pentru că procurorul nu s-a mișcat.

Este suficient să te uiți cu atenție la ceea ce s a întâmplat acum două săptămâni pentru furturile de la Unifarm, pentru o sumă de 700.000 de euro, despre care mituitorul a recunoscut, a făcut un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul ca să scape cu închisoare cu suspendare. Dar vine judecătorul și spune „achitare”, fapta nu există. Lucrurile acestea nu se mai pot întâmpla dacă introducem curțile cu juri. Și, atenție, nu este vorba de a judeca orice contravenție, este vorba de a judeca faptele penale cele mai grave, procesele împotriva corporațiilor, împotriva statului”, a afirmat Gheorghe Piperea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button