Pierderi de 460 de miliarde de euro în turismul mondial, în primul semestru

Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) a anunţat o reducere cu 65% a numărului de sosiri internaţionale în primul semestru din 2020, ceea ce înseamnă pierderi de 460 de miliarde de euro pentru industria călătoriilor din întreaga lume, transmit AFP şi Reuters.
Veniturile pierdute în primele şase luni din acest an „sunt de aproximativ cinci ori mai mari faţă de veniturile globale din turism înregistrate în timpul crizei financiare din 2009”, a estimat instituţia, cu sediul la Madrid.
Sosirile internaţionale au scăzut cu 440 milioane în perioada ianuarie – iunie 2020, sau 65%, cel mai sever declin fiind înregistrat în Asia, prima regiune care a simţit impactul pandemiei de coronavirus (Covid-19).
În primul semestru din 2020, sosirile turiştilor au scăzut cu 72% în Asia, cu 66% în Europa, cu 57% în Africa şi Orientul Mijlociu şi cu 55% în America de Nord şi de Sud.
„Este o scădere fără precedent, deoarece ţările din întreaga lume şi-au închis frontierele şi au introdus restricţii de călătorie, ca răspuns la pandemie”. În timp ce turiştii revin lent către unele destinaţii, „reducerea cererii pentru călătorii şi a încrederii consumatorilor” va continua să afecteze turismul pentru tot restul anului, se arată în raportul UNWTO.
Instituţia estimează că numărul sosirilor vizitatorilor străini va scădea cu aproximativ 70% în 2020, din cauza efectelor pandemiei. Va fi nevoie de doi până la patru ani pentru ca sosirile turiştilor să revină la nivelul de anul trecut, în condiţiile în care mai mult de jumătate din destinaţii au relaxat restricţiile de călătorie până la începutul lunii septembrie. În 2019, numărul sosirilor turiştilor străini a urcat cu 4%, la 1,5 miliarde, cele mai vizitate ţări din lume fiind Franţa, Spania şi SUA.
„Călătorii internaţionale sigure şi responsabile sunt acum posibile în multe părţi ale lumii şi este esenţial ca autorităţile să colaboreze cu sectorul privat pentru a pune din nou în mişcare turismul global”, a afirmat secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili.
Sursa. Știrile TVR
- RAAPPS a făcut publice contractele de închiriere. Cât plătesc PNL, PSD și USR pe sediile de partid –
Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS) a publicat pentru prima dată după 1989 lista contractelor prin care imobilele statului român sunt date în folosință persoanelor juridice – adrese, suprafețe, prețuri, modul de atribuire. Potrivit listei consultate de Cotidianul, Partidul Național Liberal (PNL) plătește pe terenul din ALEEA MODROGAN NR. 1, în suprafață de 20138.00 mp, … - JAF la Institutul Clinic Fundeni! Alexandru Rogobete a aranjat împreună cu Alexandru Costache și Maricel Păcuraru, o licitație de circa 300 de milioane de euro
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Florian Rogobete, a acționat ca o unealtă a grupării criminale patronate de Maricel Păcuraru pentru a deturna o licitație în valoare de circa 300 de milioane de euro, fiind sprijinit de prietenul său Alexandru Costache, Directoarea generală prof. Univ. Dr. Anca Coliță a Institutului Clinic Fundeni, ginere lui Maricel Păcuraru … - Schimbare majoră la Rabla 2026: Guvernul pune barieră mașinilor din afara Europei și schimbă regulile programului
Programul Rabla 2026 vine cu una dintre cele mai importante modificări din ultimii ani. Ministerul Mediului propune ca finanțarea de la stat să fie acordată doar pentru vehicule fabricate în Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau în state partenere integrate în lanțurile industriale ale pieței europene. În același timp, bugetul programului crește la 300 de … - Culisele unei epurări administrative la Cluj: Calificative de top anulate prin decizie politică. Dosarul „Teatrul Puck” și jocurile murdare de la Curtea de Apel Cluj
Sistemul de management al instituțiilor culturale aflate sub umbrela Consiliului Județean Cluj devine subiectul unei controverse de proporții naționale. Memoriul oficial înaintat de fostul manager al Teatrului de Păpuși „Puck”, actorul Emanuel Petran, scoate la iveală mecanismele prin care pârghiile administrative și calificativele profesionale pot fi luate ostatici de interese de natură politică. Documentul oferă … - VIDEO: Avocata AUR Silvia Uscov nu suportă săracii
Într-o declarație care contrazice flagrant discursul populist și pro-popor pe care partidul AUR și l-a asumat de la înființare, avocata Silvia Uscov, o figură proeminentă asociată formațiunii, a lansat un atac dur la adresa politicienilor fără averi. Sub pretextul unei pledoarii pentru „mentalitatea de prosperitate”, Uscov promovează o viziune elitistă, în care contul bancar devine …




