Carantina a adus o scădere cu 45% a cererii de benzină şi motorină în luna aprilie

Compania OMV Petrom a înregistrat în luna aprilie vânzări de benzină şi motorină cu 45% mai mici decât în luna similară a anului 2019, scăderea drastică a cererii fiind produsă de instituirea carantinei, a declarat, joi, directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, în cadrul unei conferinţe pe tema producţiei interne a economiei româneşti.
„În aprilie noi am avut o scădere de 45% a cererii pentru benzină şi motorină, deci a fost o scădere masivă faţă de anul anterior. Din mai, scăderea a fost de 25%, deci nu e nicio îndoială că schimbările au fost produse de carantină. Acum poţi vedea din nou maşinile pe străzi în Bucureşti şi în România, iar o dată cu ele a crescut din nou cererea de carburant. Nu avem încă cifrele vânzărilor pentru luna iunie. Când am redactat ultimele rezultate, credeam că trimestrul al doilea va fi mai slab decât primul, însă acesta e un pic mai bun, dar pentru industria petrolieră trimestrul al doilea va aduce rezultate foarte dure, având în vedere că s-au înregistrat simultan scăderea cererii şi scăderea preţului (petrolului, n.r.). Acestea fiind spuse, OMV Petrom este o companie puternică, noi ne-am plătit dividendele, am publicat propunerea de plată a dividendelor care a fost supusă votului în timpul celui de-al doilea trimestru şi în luna iunie vom plăti dividende. Acest lucru este important deoarece o parte din OMV Petrom e deţinută de statul român, şi ştim cât de important este Bugetul de Stat”, a afirmat Christina Verchere.
Directorul general al OMV Petrom a explicat că nu va putea exista o creştere semnificativă a capitalului pentru investiţii al companiei, după scăderea capitalului de investiţii operată recent.
„Putem spune că acum vedem o revenire a cererii. Am fost afectaţi de doi factori – scăderea masivă a cererii şi scăderea preţului petrolului, şi nu am experimentat niciodată până acum ambii factori petrecându-se simultan. A trebuit să ne micşorăm capitalul alocat investiţiilor cu 30%, de la 4,2 miliarde de lei la 3 miliarde de lei, iar costurile de operare le-am scăzut cu 320 de milioane de lei. E vorba de sume mari. Deşi Petrom este o companie mare, a trebuit să intervenim, pentru a controla cash-flow-ul companiei, din cauza scăderii cererii şi a scăderii preţului petrecute simultan. (…) Am putea vedea o majorare (a capitalului pentru investiţii, n.r.), dar nu vom mai reveni la cifra pe care credeam că o avem disponibilă la stabilirea bugetului, şi asta nu doar din cauza scăderii cererii, ci din cauza scăderii preţului petrolului. Deşi preţul petrolului şi-a mai revenit, a ajuns la 40 de dolari (barilul, n.r.), dar când am publicat pentru prima dată estimarea noastră pentru acest an, credeam că va fi 60 de dolari. Deci am putea face o ajustare a capitalului de investiţii, poate că situaţia nu e atât de rea precum credeam, dar totuşi preţul petrolului e un factor uriaş pentru noi”, a adăugat Christina Verchere, în cadrul conferinţei organizate de Ziarul Financiar.
Sursa: www.agerpres.ro
- George Simion nu este o alternativă la Sistem, ci un trădător care își devorează propriii oameni
Zgomotul asurzitor al crizei politice naționale funcționează astăzi ca un paravan perfect pentru trădătorul George Simion. În timp ce atenția publică este captată de incapacitatea partidelor tradiționale de a forma un guvern, o criză internă de proporții catastrofale devorează din temelii partidul AUR. Formațiunea sveranistă se află în realitate pe marginea prăpastiei, la un pas … - Europarlamentar Impostor AUR cere la Bruxelles intervenția UE pentru dizolvarea Parlamentului României
Scenă de comedie absurdă la Bruxelles: în timp ce la București jocurile erau deja făcute, iar Guvernul Luca Niculescu avea deja toate voturile asigurate, la Parlamentul European se consuma un comedie politic de un ridicol desăvârșit. „Liderul europarlamentarilor” partidului a început să silabisească solemn foi pline de concepte mult prea mari pentru capacitatea sa de … - Sărăcia stinge lumina: Românii și-au tăiat consumul de curent cu peste 11%, în timp ce „băieții deștepți” exportă energia pe bandă rulantă
Consumul de energie electrică al populației a înregistrat o scădere de 11,3% în primele opt luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). La nivel național, consumul final de electricitate s-a redus cu 4%, în timp ce exporturile de energie au crescut. Consumul … - Lovitură fatală pentru PNL! Înalta Curte obligă partidul să dea înapoi 14 milioane de lei din campania lui Nicolae Ciucă
Lovitură financiară pentru Partidul Național Liberal, care pierde definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind banii încasați de la stat pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins joi, 15 octombrie 2026, recursul formulat de PNL împotriva unei sentințe a Curții de Apel București, … - Lovitură de teatru la Timișoara! Simonis vrea candidat comun, dar pune o condiție strictă: să fie liberal, nu de la USR!
Alfred Simonis a anunțat că este deschis să susţină un candidat comun propus de PNL-USR . Condiția este ca acesta să fie din PNL, dacă se vor organiza alegeri parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara, rămasă vacantă după ce Dominic Fritz şi-a pierdut mandatul. Simonis: Susţin un candidat PNL-USR la Primăria Timişoara dacă …




