Piedone, demis de premierul Ilie Bolojan după decizia DNA. Fostul șef ANPC acuză o execuție publică: „Lucrurile bune devin rele”

Premierul Ilie Bolojan l-a demis miercuri pe Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al ANPC, la o zi după ce acesta a fost pus sub control judiciar. Piedone respinge acuzațiile procurorilor și susține că este ținta unui atac orchestrat împotriva activității sale neconvenționale, dar eficiente, în fruntea instituției.
Cristian Popescu Piedone, a fost eliberat din funcție de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) , de către premierul Ilie Bolojan, miercuri, după ce DNA a anunțat că îl plasează sub control judiciar pentru 60 de zile. Acuzațiile îl vizează pentru presupusa avertizare a unui patron de hotel înaintea unui control, fapt pe care Piedone îl neagă cu fermitate.
„Premierul Ilie Bolojan a semnat decizia de eliberare din funcția de președinte ANPC a dlui Cristian -Victor Popescu Piedone, după analiza actelor primite de la ANPC și DNA din care rezultă că dl Cristian -Victor Popescu Piedone nu își mai poate îndeplini atribuțiile de serviciu”, a transmis Guvernul.
Până la numirea unui nou președinte, atribuțiile ANPC vor fi preluate temporar de vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca.
Piedone, cunoscut pentru stilul său direct, a reacționat dur la ieșirea din sediul DNA, unde a contestat ferm acuzațiile și a sugerat că se află în mijlocul unei manevre politice.
„Probabil azi se deschide șampania la marile retailuri, restaurante și hoteluri. Vă spun un singur lucru: lucrurile bune în România devin rele, iar cele rele devin bune. Nu există nicio convorbire între mine şi Radu Ruşanu”, a declarat acesta, sugerând că misiunea sa de a face ordine în piețe deranjează.
Fostul președinte al ANPC a anunțat că va contesta măsura în instanță și a transmis că nu se va opri din lupta pentru ceea ce consideră just și corect:
„Funcția este periodică și trecătoare, oamenii drepți rămân mai departe și am demonstrat nu o dată, ci de mai multe ori”, a adăugat Piedone, cu referire la cariera sa lungă în administrație și sprijinul popular de care s-a bucurat în mai multe funcții publice.
Reprezentanții hotelului implicat în anchetă au transmis, la rândul lor, că nu au fost avertizați de nimeni și că activitatea de control este o rutină obișnuită în oraș.
„Societatea noastră și managerii societății nu au primit niciun fel de informații despre controalele dispuse. Cu toate acestea, controalele ANPC, DSV, DSP etc. sunt frecvente în Sinaia, iar Hotelul Internațional, fiind una dintre cele mai mari unități hoteliere din stațiune, este supus des acestora, ele fiind o normalitate în industria noastră. Constatările acestor controale au fost similare cu ale celui efectuat de ANPC în data de 07.03.2025, curățenia și calitatea serviciilor noastre fiind recunoscute și constatate de către clienții noștri”, se arată în comunicatul hotelului.
Demiterea lui Cristian Popescu Piedone din fruntea ANPC aduce o schimbare de conducere într-un moment tensionat, marcat de acuzații și reacții puternice. Ancheta aflată în desfășurare va continua conform procedurilor legale și va avea rolul de a clarifica faptele și de a stabili cine are dreptate în acest caz. Până atunci, atribuțiile instituției vor fi preluate temporar de vicepreședintele ANPC, Sebastian Ioan Hotca.