Piața rezidențială începe să respire
Acum două luni piața imobiliară se colapsa.
S-au încheiat de atunci și până astăzi cu 70% mai puține contracte decât în perioada similară a anului trecut. Dar până și cele 30% tranzacții încheiate se datorează inerției pieței, adică erau contracte în derulare.
Până de curând numărul de vizite pe amplasamentele dezvoltatorilor a scăzut dramatic până aproape de zero. De altfel în condițiile legii nici nu aveai voie să te deplasezi decât pentru urgențe, ori achiziția unei case cu siguranță nu reprezenta o urgență.
Dar de vreo săptămână specialiștii în imobiliare spun că telefoanele au început să sune. Sună însă diferit: clienții sunt mai puțin interesați de apartamente și mai atrași de casele existente pe piață.
Și asupra prețurilor s-a umblat. Dacă până la începerea crizei sanitare românii căutau locuințe care depășeau de multe ori 100 000 de euro, acum sunt cu mult mai rezervați.
Cumva criza actuală a adus cu picioarele pe pământ clienții dar și dezvoltatorii. Ca și înainte de 2008 prețurile o luaseră razna.
Pentru moment nu se poate discuta de o scădere a pieței deoarece suspendarea activităților economice nu poate evidenția în clar ce se va întâmpla după.
Modificări vor exista cu siguranță și asupra tipurilor de locuințe preferate dar și asupra prețurilor, cu atât mai mult cu cât relaxarea se va realiza, dar restricțiile vor putea dura și câțiva ani. Este de așteptat să scadă considerabil tranzacțiile ce implică apartamente și să crească cele care implică case, adică locuințe cu o curte proprie și într-o zonă mai puțin aglomerată.