Știrile 60m.RO

Piața imobiliară în derivă: vânzările de locuințe prăbușite cu 30%, dar prețurile continuă să urce

Într-un paradox economic tot mai greu de explicat, românii cumpără tot mai puține locuințe, însă prețurile nu doar că nu scad, ci cresc accelerat. Blocajul de pe piața imobiliară, costurile tot mai mari pentru dezvoltatori și reticența băncilor față de finanțare transformă visul unei case într-un lux inaccesibil pentru tot mai mulți. În lipsa unor soluții, chiria devine unica opțiune pentru mii de familii.

Piața imobiliară din România traversează una dintre cele mai contradictorii și tensionate perioade din ultimii ani. Deși vânzările de locuințe au scăzut cu până la 30% în Capitală, în special în zonele cu prețuri mai accesibile, prețurile de achiziție continuă să crească, împingând locuințele tot mai departe de posibilitățile cumpărătorilor.

„Este o perioadă de adaptare. Clientul se gândește mai mult, își ia mai mult timp pentru a-și căuta o locuință”, a explicat Sebastian Iliescu, dezvoltator imobiliar, care confirmă blocajul general resimțit în piață. La rândul său, Bogdan Ivan, reprezentant al dezvoltatorilor imobiliari, avertizează: „La acest moment există, într-adevăr, un blocaj și mă refer la decizia oamenilor de a investi în achiziția de locuințe sau chiar ca portofoliu de investiții”.

Datele din industrie indică o realitate dură: zona de sud a Bucureștiului, unde prețurile sunt în mod tradițional cele mai accesibile, a înregistrat o scădere de 30% a vânzărilor față de începutul anului. Scăderea este generalizată, iar cauzele sunt multiple, de la incertitudinile economice și temerile legate de noile taxe, până la condițiile de creditare tot mai stricte.

Dezvoltatorii acuză și o retragere a băncilor de pe piața finanțării imobiliare. „Din cinci bănci care finanțau proiectele la dobânzi de 6%, unele au suspendat aceste împrumuturi, considerându-le riscante”, susține Bogdan Ivan. Singurele opțiuni rămase sunt credite la dobânzi aproape duble, ceea ce se traduce în costuri de construcție mai mari și, implicit, în prețuri mai ridicate pentru cumpărători.

Chiar și creditarea populației a crescut timid, cu doar 6%, în ciuda nevoii uriașe de locuințe. „Creșterea economică e discutabilă, inflația e persistentă, iar capitalul e tot mai scump. Băncile sunt foarte pretențioase acum”, a explicat Adrian Mitroi, analist economic.

Paradoxal, în 2024, prețurile locuințelor au crescut în medie cu 20%, iar în 2025 se estimează o majorare suplimentară de 10–15%. Un apartament de trei camere care costa anul trecut 90.000 de euro la periferia Bucureștiului, a ajuns acum la cel puțin 100.000 de euro. Metrul pătrat sare deja de 2.000 de euro în zonele centrale.

În ciuda acestei evoluții contrar logicii cererii și ofertei, experții avertizează că limita de suportabilitate a pieței a fost atinsă. „Dezvoltatorii probabil că vor corecta din marjele lor, vor lungi termenele de plată, vor oferi discount-uri. Atât de incert este acest mediu economic, încât aș recomanda o temporizare a deciziilor și o urmărire atentă a oportunităților”, spune Adrian Mitroi.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button