EconomieInternațional

Pfizer și Moderna au majorat prețurile la vaccinul anti Covid 19

Pfizer Inc şi Moderna Inc au majorat preţurile vaccinurilor lor împotriva COVID-19 în ultimele contracte de furnizare pentru Uniunea Europeană, informează Financial Times.

Noul preţ pentru vaccinul Pfizer a fost de 19,50 euro (23,15 dolari), faţă de 15,50 de euro anterior, a precizat publicaţia, citând conţinutul unor contracte pe care le-a putut consulta.

Preţul vaccinului Moderna a fost de 25,50 dolari doza (21,50 euro), potrivit contractului, în creştere de la 19 euro (22, 55 dolari) în primul contract de achiziţie, dar sub preţul convenit anterior de 28,50 de dolari (24,01 euro), întrucât comanda a crescut, se menţionează în articol, care citează un oficial familiarizat cu chestiunea.

Comisia Europeană a anunţat marţi că UE este pe cale să-şi îndeplinească ţinta de a vaccina cu ambele doze cel puţin 70% din populaţia adultă până la sfârşitul verii, notează Reuters.

În mai, UE a anunţat că se aşteaptă să primească peste un miliard de doze de vaccinuri până la sfârşitul lui septembrie de la patru fabricanţi de vaccinuri.

Pfizer şi Moderna nu au putut fi contactate de Reuters pentru a confirma informaţiile privind scumpirea vaccinurilor livrate UE. Preţurile vaccinurilor în euro şi dolari au fost calculate la un curs avansat de Reuters de 1 dolar = 0.8425 euro.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button