Petrișor Peiu (senator AUR): „Guvernul Bolojan a adus România în pragul sărăciei. Inflația reală depășește 10%, iar puterea de cumpărare se prăbușește!”

Senatorul AUR Petrișor Peiu avertizează că România se prăbușește economic sub Guvernul Bolojan, care a declanșat o spirală a scumpirilor fără precedent. Inflația reală trece de 10%, salariile cresc doar pe hârtie, iar puterea de cumpărare se prăbușește. Prin creșterea TVA-ului, a accizelor și a prețurilor la energie, coaliția PSD-PNL-USR-UDMR lovește direct în nivelul de trai al românilor și condamnă economia la stagnare.
„Rezultatele măsurilor luate de Guvernul Bolojan încep să se simtă, adică scade nivelul de trai, și nu puțin. Iată, avem deja prima lună în care avem o inflație anualizată de 10%, dar o creștere a salariului de 5%. Deci, iată, încet-încet începe să scadă puterea de cumpărare.
De ce se întâmplă acest lucru? Care dintre măsurile Guvernului Bolojan sunt responsabile de scăderea nivelului de trai? În primul și în primul rând, creșterea prețului produselor energetice. Și vorbim, în primul rând, de electricitate. 70% este creșterea prețului la electricitate, în primul rând către companii.
Ce fac companiile când se trezesc cu un preț mai mare la energie? Încep să-și scumpească bunurile și serviciile pe care le oferă. Evident că nu mai pot să crească salariile, pentru că, pe de altă parte, a crescut Guvernul Bolojan și cota standard de TVA. A crescut și cota redusă de TVA. Au crescut accizele.
Și atunci, pe acest fond de creștere a prețurilor, dacă merg cu creșterea salariilor la jumătate, și se pare că deja companiile gâfâie și nu vor mai crește deloc salariile, vom vedea în perioada următoare o depreciere majoră a nivelului de trai, o scădere puternică, palpabilă a puterii de cumpărare.
Aceste lucruri pot fi oprite simplu, într-o zi, printr-un simplu fapt: anume, să plece de la guvernare această coaliție care se dovedește incompetentă în a rezolva problemele reale ale românilor”, a declarat senatorul AUR, Petrișor Peiu.