Petrișor Peiu (AUR): „Băncile s-au îmbogățit fără să facă nimic, iar România a fost ruinată!”
Sistemul bancar a devenit în România simbolul perfect al unei economii răsturnate, în care mediul de afaceri se prăbușește, populația se afundă în datorii, iar băncile numără profituri-record fără să producă valoare reală. În timp ce țara alunecă spre stagnare și recesiune, instituțiile financiare se transformă în marii câștigători ai unui experiment economic dezastruos girat de Ciucă, Ciolacu și Bolojan. Exact cum avertizează Petrișor Peiu, „băncile s-au îmbogățit fără să facă mai nimic, grație lăcomiei și nepriceperii tripletei Ciucă–Ciolacu–Bolojan”.
Dacă statul produce politici proaste, băncile profită. BNR, condusă de „același meșter Manole de 36 de ani”, menține o dobândă de referință ridicolă – 6,5% – în timp ce inflația este 10%. Rezultatul? O schemă prin care românii sunt deposedați de economiile lor, iar băncile primesc bani ieftini pe care îi reîmprumută scump către același stat incompetent. O afacere colosală, dar pe spatele celor care muncesc și produc. Așa s-a ajuns ca în primele 9 luni ale anului băncile să plătească 15,5 miliarde lei dobânzi către populație, dar să încaseze 36,8 miliarde lei din împrumuturi date statului și firmelor – o diferență care explică perfect de ce sărăcesc românii în timp ce sistemul bancar înflorește.
Profiturile bancare nu doar că au explodat, ci au atins niveluri obscene. Aproape 12 miliarde de lei în nouă luni, cu perspective de 16 miliarde la final de an – cel mai mare profit din istorie. Într-o economie sănătoasă, astfel de cifre s-ar explica prin investiții, inovație, extindere. În România însă, ele se explică prin acces la bani ieftini, relații politice și un stat incapabil să-și gestioneze propriul buget. „Economia a pierdut, dar există și un mare câștigător: băncile”, spune Peiu – și are dreptate. Când un singur sector câștigă într-o țară care se afundă, este clar că sistemul nu doar că e stricat, ci și capturat.
Și, ca un paradox grotesc, în timp ce profiturile cresc, băncile își concediază angajații și închid filiale. În 2025, au dispărut 152 de unități și peste 220 de locuri de muncă. Pentru ce să mai investească în oameni, când profitul vine oricum din exploatarea diferenței dintre dobânda plătită populației și cea încasată de la stat? În aceeași perioadă, guvernul și-a mai pus câțiva vicepremieri, iar aparatul birocratic rămâne umflat, scump și ineficient. Statul se sufocă, românii se sufocă, numai băncile respiră larg și liniștite.
Iar pentru cei care încă se întreabă de ce un bancher olandez urla în Piața Victoriei ca și cum i-ar fi fost luată ultima felie de pâine, răspunsul lui Peiu este devastator: el nu protesta pentru oameni, ci pentru sistemul care îl hrănea. Astăzi, când vedem profiturile uriașe, dobânzile împovărătoare și o economie pusă pe butuci, devine limpede pentru ce „lupta” acel om. Lupta pentru ca România să rămână o mină de aur pentru bănci și un dezastru pentru cetățenii ei.
