Petre Barbu: De ce nu cred în lupta premierului Ciolacu împotriva speculei și speculanților

Lupta noului premier cu specula n-are nicio legătură cu economie reală. Din păcate, trăim într-o abureală continuă, în care ni se livrează tot felul de „teme grele”. Numai bune de furat ochii și voturile poporului.

Premierul Marcel Ciolacu și-a început mandatul ca un actoraș care a prins un rol principal într-un spectacol realizat de un regizor prost. A călătorit cu metroul. O stație. O mizanscenă forțată și caraghioasă. „Nu e prima oară când merg cu metroul…” – a spus Ciolacu. De ce era necesară această precizare? Așa i-a indicat regizorul, ca să arate că este un om modest, din popor? Greață. Apoi, premierul a zis: „… dar aveam cumpărate două călătorii. Înseamnă că cel puțin încă o călătorie o mai am…”. Ce constatare școlărească: două călătorii minus o călătorie fac o călătorie!

Rezultatul este corect. Infantil. Dacă s-ar fi dus de capul său, fără să se arate că el, ditamai premierul, călătorește cu metroul, poate ar fi descoperit că mai sunt cartele de 10 călătorii și chiar abonamente lunare. Putea să decidă atunci să călătorească cu metroul, fiind primul premier al UE care luptă pentru reducerea emisiilor de carbon, pe banii săi, nu ai Europei. Un model de campanie de decarbonizare a unui lider politic.

Dacă ar fi deschis ochii mai bine prin jur, Ciolacu ar fi constatat că dughenele și chioșcurile au dispărut (nu e meritul PSD), că acum spațiile sunt mai aerisite și, în locul replicilor pe care le-a dat la presă, conform regiei, ar fi povestit firesc: cum a călătorit, în cât timp a sosit garnitura, a fost sau nu înghesuială, dacă puțea în vagon – detalii ce țin de o viață de călător obișnuit. Dar Ciolacu este un actor mic, ajuns într-un rol mare, nici transpirația din metrou nu-i miroase.

După acest succes de public înregistrat în metroul bucureștean, Marcel Ciolacu ar merge să fie distribuit într-un rol mai complex, justificat de programul de guvernare: să i se dea un cărucior ca să-l împingă printre rafturile unui hipermarket. Un hipermarket ales cu grijă de regizor, un cărucior bine dezinfectat cu soluție de alcool de consilierii săi de imagine. În prealabil, să i se pună în palmă și o fisă de 50 de bani, atât costă preluarea unui cărucior. Este singurul preț care nu s-a majorat în ultimii doi ani – să i se spună și asta.

Poate cu această ocazie, premierul să declare:

„Am avut o bancnotă de un leu pe care am schimbat-o în două fise de 50 de bani, una o folosesc acum, la căruț, înseamnă că mi-a mai rămas una în portofel…”.

Dar să nu-i punem în gură astfel de socoteli aiuristice. Ciolacu are funcție mare, ține frâiele unui guvern de coaliție, ține bugetul României! Trimiterea lui Ciolacu la cumpărături ar fi o bună oportunitate pentru a-și continua lupta împotriva speculei și speculanților, împachetată într-un ambalaj pe care scrie „adaosul comercial”. Să fie trimis Ciolacu la raftul cu brandurile de untdelemn, de exemplu, și să apuce cu un aer firesc o doză de un litru și s-o arate la ziariștii care, firește, au fost chemați din timp, ca să se țină moț după căruțul premierului.

Ciolacu să rostească: „12,40 de lei litrul de ulei!”.

Iar ziariștii instruiți să-l întrebe ipocriți: „Dar cât de mult doriți să scadă prețul la ulei?”. Ciolacu să răspundă conform scenariului, cu aroganța unui cavaler cruciat: „Cât mai mult!”. Așa să-l poarte pe Ciolacu de la un raft la altul și de fiecare dată să arate cât trebuie să scadă prețurile: „Cât mai mult!”.

Scenetă cu directori

N-ar strica și niște „negocieri” la fața locului, adică să fie chemat directorul de magazin, chiar directorul de aprovizionare, de ce nu?, sau chiar CEO-ul sau CFO-ul rețelei de hipermarketuri, și să se țină un dialog constructiv, sub atenta supraveghere a presei și spre mulțumirea oamenilor care s-ar afla atunci prin partea locului. Să le explice Marcel Ciolacu, ca un activist de partid, cum stă treaba cu specula și speculanții.

După 33 de ani de la prăbușirea economiei socialiste, un experiment criminal al comuniștilor, după dispariția mercurialului, să descindă acum Ciolacu în „imperiul răului” (hipermarketul) și, în numele poporului, să condamne specula, să-i înfiereze pe speculanți și să arate calea pe care trebuie s-o urmeze: socialismul! Scena asta cu hipermarketul ar fi aplaudată de moderatorii televiziunilor vândute, de idioții utili ai socialismului, de nostalgici, de poporul care s-a săturat de dictatura corporațiilor care i-au transformat pe români în sclavi care împing cărucioarele printre rafturi. De mai mult timp, în spațiul public, au fost identificați dușmanii poporului: corporațiile, în speță supermarketurile, care sug sângele poporului.

Nu contează investițiile acestora, nu contează ajutoarele și donațiile pe care le-au făcut în timpul pandemiei, nu contează locurile de muncă pe care le-au creat și implicarea în comunitățile locale, nu contează impozitele și taxele plătite! Contează că dușmanul poporului există, exploatează, speculează fără milă, iar prostimea trebuie ațâțată, îndoctrinată și mobilizată împotriva forțelor reacționare. Exact ca în socialismul naționalist al lui Ceaușescu! Să lupți împotriva speculei și a speculanților într-o economie de piață înseamnă o crasă prostie (nu mă refer la practici neloiale sau cartelizare, care sunt treaba Consiliului Concurenței, ci la piața liberă).

Ciolacu și aliații săi nu numai că nu înțeleg ce este economia de piață, dar nu înțeleg cum a funcționat și economia socialistă. În socialism, nu exista termenul de plafonare, pentru că partidul fixa prețurile. Iar stocurile făcute de „speculanți” și creșterea prețurilor la produsele deficitare care se vehiculau pe piața neagră, în mare măsură, reprezentau pentru comuniști crime împotriva poporului. În realitate, acea speculă înfierată de comuniști nu însemna decât reglarea naturală a pieței de atunci. Când untul și untdelemnul au dispărut din galantare și au fost cartelate, prețurile acestora au crescut pe piața neagră din cauza „speculanților”, firește.

Socoteli de imagine Așa-zisa luptă a lui Ciolacu împotriva adaosului comercial nu reprezintă decât o manevră vicleană pentru a câștiga electoratul. Prostit de promisiuni, needucat uneori și asistat. Socotelile premierului sunt ipocrite: pune presiune pe prețurile din coșul de bază ca să le scadă artificial, coș monitorizat de INS, astfel încât să-i iasă o inflație cu o singură cifră. Nu contează scumpirile din afara coșului! Important este ca în șase luni, cât ar fi reducerea temporară a adaosului, calculul INS pe coșul de bază să arate o inflație cu o singură cifră procentuală.

În această situație, Ciolacu va ieși în public, la televiziunile-servitoare, și va striga ca personajele lui Sergiu Nicolaescu: „Victorieeee!”. Această „victorie” va însemna material de campanie electorală pentru PSD. Cu inflația pe placul lui Ciolacu, „Cât de mult!”, guvernul nu va mai fi dispus să crească pensiile și salariile bugetarilor. Numai că istoria a arătat că cine luptă împotriva pieței libere și a concurenței nu ajunge departe.

Lupta premierului cu specula n-are nicio legătură cu economia reală. Din păcate, trăim într-o abureală continuă, în care ni se livrează tot felul de „teme grele”. Show-ul va continua și cu alte roluri penibile ale actorașului politic Marcel Ciolacu. Păzea, vin alegerile!