Proiectul de lege privind cerinţele CCR este gata; mâine îl punem pe ordinea de zi a Guvernului

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat duminică, faptul că proiectul de lege pentru punerea în concordanţă a cerinţelor Curţii Constituţionale privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19 este gata, acesta urmând să fie pus, luni, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.
„Noi suntem în acest moment, începând de vineri, de când a apărut motivarea Curţii Constituţionale, în elaborarea unui proiect de lege care este gata. Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi şi vrem să aducem în concordanţă un proiect de lege cu cerinţele Curţii Constituţionale. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt momente pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone”, a spus Tătaru la Realitatea Plus.
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a menţionat că în starea de alertă nu se mai poate detaşa personal medical dintr-un spital în altul la fel de uşor cum se întâmpla în timpul stării de urgenţă.
„Pentru noi, ca personal medical, să putem detaşa personal medical dintr-o parte în alta, de la un spital la altul… în starea de urgenţă o puteam face, în starea de alertă ne trebuie acceptul personalului şi angajatorului. S-au diminuat aceste detaşări şi atunci a trebuit (…) să transferăm bolnavi dintr-o parte în alta, din terapiile intensive care erau suprapopulate în terapiile intensive ale spitalelor care aveau locuri. În starea de urgenţă detaşam chiar în acel loc personal. Nu s-a mai putut face în acest moment”, a afimat Tătaru.
Sursa: www.agerpres.ro
- Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, audiat la DNA în dosarul șpăgii de 1 milion de euro
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a declarat vineri, 7 noiembrie, că a refuzat o tentativă de mituire în valoare de un milion de euro, venită din partea unei persoane care ar fi dorit să obțină avantaje într-un contract cu compania de stat Romtehnica. Ionuț Moșteanu a precizat că este martor în dosarul deschis de autorități … - Comisia Europeană interzice vizele Schengen cu intrări multiple pentru cetățenii ruși
Comisia Europeană a decis schimbarea regulilor de acordare a vizelor și să elibereze viza Schengen cu intrare unică pentru cetățenii ruși. Aceștia vor fi obligați să solicite o viză nouă de fiecare dată când vor să călătorească în Uniunea Europeană. „Toate cererile de viză depuse de cetățenii Federației Ruse vor fi supuse unor proceduri sporite … - Cine minte în dosarul șpăgii din biroul premierului? Bolojan, Bogos și Barbu se contrazic în declarații
Premierul Ilie Bolojan se încurcă în minciuni. După ce a susțint că întâlnirea între el și șeful PNL Vaslui a durat doar 15 minute, din stenogramele procurorilor reiese că Bogos și Barbu ar fi stat 4 ore în birou. Între timp, Fănel Bogos, afaceristul acuzat de trafic de influență a fost arestat preventiv pentru 30 … - Trezorierul lui Bolojan a fost plasat sub control judiciar după ce a fost acuzat că a vândut o întâlnire privată cu acesta pentru 1,5 milioane de euro. Clar, asta e șpagă de îmbogățire
Scandalul care zguduie în aceste zile scena politică lovește direct în Guvern: trezorierul premierului Ilie Bolojan a fost plasat sub control judiciar, într-un dosar în care procurorii investighează acuzații extrem de grave — ar fi negociat și acceptat 1,5 milioane de euro pentru a aranja o întâlnire privată cu însuși șeful Executivului. Acuzațiile deschise de … - Scandal de corupție și cenzură: Ciucu și Bolojan ascund contractele cu presa, bani publici pentru propagandă
Un nou scandal lovește administrația liberală: Ciprian Ciucu și Ilie Bolojan sunt acuzați că au orchestrat secretizarea contractelor de publicitate cu presa, transformând transparența bugetară într-un concept interzis. În loc să explice cum sunt cheltuiți banii românilor, cei doi lideri PNL au ales tăcerea și fuga de răspundere. Sub pretextul „confidențialității comerciale”, administrațiile locale conduse …