Știrile 60m.RO

Peste 20.000 de cadre didactice au ajuns la Palatul Cotroceni: Se cere demisia lui Bolojan, David și Nicușor

Astăzi, 8 septembrie 2025, în premieră în ultimii 35 de ani, prima zi de școală s-a desfășurat, în multe școli, fără festivități. Peste 20.000 de cadre didactice din toată țara au protestat, mai bine de o oră, în Piața Victoriei, iar la ora 12.00 au plecat în marș către Cotroceni. Protestele sunt determinate de noile modificări care intră în vigoare odată cu începerea noului an școlar, precum tăierea unor tipuri de burse, comasarea de școli sau creșterea normei didactice.

Principalele sindicate din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – au decis boicotarea festivităților. Peste 20.000 de profesori au plecat, de la 12.00, în marș spre Cotroceni, circulația fiind blocată pe mai multe artere. Ei au traversat Podul Basarab, la fel ca pe 9 iunie 2023, când s-au aflat în grevă generală timp de 3 săptămâni.

„Ieșiți afară, să vorbim de școală!”, scandează profesorii la ușa Palatului Cotroceni.

13:34

Protestatarii au ajuns la Palatul Cotroceni. „Jos Guvernul Bolojan!”, scandează aceștia.

Unul dintre protestatarii care deschide coloana de manifestanți are o cruce cu fotografiile lui Daniel David, Ilie Bolojan și Nicușor Dan. Profesorii le-au cerut demisia celor trei lideri politici.

13:20

Protestatarii se pregătesc să coboare podul Basarab. Ei strigă în continuare „Jos, jos, jos, demisia!”.13:05

Cum arată șirul de protestatari văzut de sus, pe podul Basarab:

Sursa foto: HotNews

13:01

Protestatarii s-au oprit pe podul Basarab unde strigă „România, trezește-te!”.12:46

Protestatarii avansează pe Podul Basarab. Aceștia scandează „Jos, jos, jos, guvernul mincinos”.

„Am ieșit în stradă din cauza condițiilor pe care noua lege le impune pentru învățământul din toată țara – numărul de elevi la clase și grupe, tăierile de salarii, cele opt ore pe care le cer în unitate în fiecare zi. Toate astea fac posibil un învățământ de cantitate, nu de calitate”, spune Viorica, care este și lider de sindicat.

„Sunt profesor pentru învățământul preșcolar. Din fericire lucrez într-o unitate mare, dar sunt aici în calitate și de părinte. Sunt mama a două fetițe și mă sperie ce se preconizează pentru viitorul copiilor mei”, a mai spus aceasta.12:36

Profesorii au ajuns în acest moment la Podul Basarab. Aceștia scandează „Demnitate, demnitate!”12:28

Manifestanții, pe bd. Nicolae Titulescu, în drum spre Cotroceni. La un moment dat, ei au scandat „România, trezește-te!”.

Foto: Ștefania Gheorghe / Hotnews
Foto: Ștefania Gheorghe / Hotnews

Protestatarii strigă „Demisia”.12:01

Manifestanții – peste 10.000, conform estimărilor unor jandarmi de la fața locului – au început să plece în marș către Palatul Cotroceni, pe traseul Piaţa Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Şos. Grozăveşti.

Traficul este oprit pe arterele spre Calea Victoriei și Kiseleff. În acest moment, circulația este restricționată pe o parte a bulevardului Nicolae Titulescu.11:30

Radu Ghiță este student la Facultatea de Matematică a Universității din București. Spune că mereu a vrut să devină profesor, dar noile măsuri îl fac să reevalueze această idee.

„Am venit pentru mărirea bugetului din educație, pentru respectul cuvenit profesorilor și pentru salarii decente. Vrem un start mai ușor pentru profesorii debutanți care sunt de multe ori dependenți de sprijinul părinților. Trăiesc mai mult din asta și nu din salariu.

Asta a fost pasiunea mea dintotdeauna. Asta mi-a plăcut, asta mi-a fost chemarea. Nu m-as vedea făcând altceva. După aceste decizii, m-am gândit să renunț la a cariera de profesor. Inclusiv prieteni de-ai mei, care voiau să urmeze cariera pedagogică, îi văd că renunță încetul cu încetul la asta. Chestia asta este incredibil de tristă. După ne întrebăm de ce sistemul educațional este cum este. Păi pentru că oamenii care ar fi fost profesori excelenți nu intră în sistem pentru că nu vor să fie umiliți”.11:26

Protestarii cer demisia ministrului Educației Daniel David și scandează „Unitate!”.

Protest al profesorilor. FOTO: Inquam Photos  / Octav Ganea

11:03

Imagini video din timpul protestului din Piața Victoriei:

10:55

La Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București, directoarea Ionela Neagoe se afla în școală la ora 10:30. Ea a declarat pentru HotNews că profesorii liceului și-au anunțat solidaritatea față de boicotul general al începerii noului an școlar și se află deja în Piața Victoriei.

„Școala este deschisă elevilor, după cum vedeți, dar acum e goală. Doar câțiva au venit astăzi, în prima zi de școală”, a explicat directoarea. Ionela Neagoe a precizat că toți elevii sunt așteptați marți, la deschiderea oficială.

Pentru clasele mici va fi organizată chiar și o festivitate, cu baloane și discursuri de întâmpinare pentru elevi și părinți. „Măsurile din educație ne vor afecta pe toți”, a subliniat directoarea.

10:49

Ionela, elevă, a venit de la Suceava pentru a-i susține pe profesori: „E important să fim aici”

Ștefania are 18 ani și este elevă în Constanța. Ea spune că este „îngrijorată” de „lucrurile care se întâmplă acum în educație.

„Fie că sunt profesori sau elevi țintiți, problema ajunge la elevi, ei vor suferi cel mai mult, iar ăsta e principalul nostru interes. Suntem solidari cu profesorii, pentru că doar ei ne pot oferi o educație de calitate. Toate măsurile privind bursele, comasarea școlilor, desființarea claselor, creșterea normei didactice afectează elevii. Ne așteptăm ca la anul să vedem o rată a abandonului școlar mai mare”.

Sursa foto: Ștefania Gheorghe / HotNews

Ionela a venit de la Suceava pentru a susține profesorii. „Este necesar să arătăm că nu e OK ceea ce se întâmplă acum. Dacă nu protestăm, nu arătăm îngrijorările noastre, nu putem să comunicăm cu guvernanții și cu decidenții. E important să fie aici elevii, studenții, părinții, să aducem ceva în plus educației din România, să avem și noi un viitor mai bun”.

Și ea și Ionela fac parte din Uniunea Elevilor Reprezentanți.10:45

În acest moment, numărul celor prezenți în fața Palatui Victoria a depășit 1000 de persoane. Oamenii continuă să vină. Se cere demisia ministrului Daniel David și se scandează „Unitate!”10:43

„Am venit din cauza măsurilor luate împotriva noastră. Mărirea normei didactice, diminuarea plății cu ora…înțelegem că sunt vremuri de criză, dar în vremuri de criză, învățământul trebuie protejat, nu sacrificat. Sperăm că aceste legi luate prin legea 141 să fie abrogate. Vrem să revenim la situația de dinainte. Dacă nu vom obține ceea ce cerem, vom continua să protestăm”, a spus Ștefan Nedelcu, profesor de istorie din Teleorman, pentru HotNews.

„Demisia, demisia”

10:19

Sunt peste 500 de persoane care strigă „Demisia!” în fața Guvernului.09:49

Studenții anunță „proteste masive” în toate centrele universitare când va începe noul an universitar.

Studenții iau parte luni, 8 septembrie, la protestele sindicatelor din învățământ și anunță „proteste masive și marșuri în toată țara îndată ce anul universitar va începe”, a transmis luni Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.09:41

La Colegiul Tehnologic Grigore Cerchez, deschiderea anului școlar a început la ora 8. Până la ora 9, elevii de clasa a IX-a și cei de a XII-a erau deja în sălile de curs. Diriginta clasei a IX-a C i-a întâmpinat pe elevi și pe părinți, a rostit un discurs de încurajare, apoi le-a prezentat curtea liceului.

„Noi am venit azi cu tot dragul, i-am primit pe elevi în clase. Ca de obicei, nu s-a organizat o festivitate cu oficialități, dar în rest totul a decurs normal”, a declarat profesoara.

08:46

La Școala Gimnazială nr. 96 din sectorul 4, prima zi de școală s-a desfășurat fără festivitatea de deschidere, în semn de solidaritate cu mitingul profesorilor organizat astăzi, conform recomandărilor sindicatelor din educație.

De la ora 8:00, zeci de părinți și copii au ajuns la școală, mulți cu buchete de flori. Elevii de clasa pregătitoare și cei de-a V-a au intrat pe rând în clase, însoțiți de părinți, pentru a-și cunoaște noii dascăli, în timp ce restul părinților au rămas în afara școlii.

„Copiii intră de la 8:30, li se dau manualele și stau o oră și jumătate, așa ne-a transmis doamna dirigintă. Nu se face careu, dar în rest nu știm altceva despre mitingul profesorilor”, a spus o mamă prezentă la poarta școlii. O altă părinte a adăugat:

„Suntem solidari cu profesorii și le înțelegem nemulțumirile. Îmi pare rău că cei mici nu vor avea parte nici anul acesta de o festivitate pe care să o țină minte, dar ei oricum sunt bucuroși că se văd din nou unii cu alții și că a început școala”.

Un tată, venit cu fiica lui din clasa a IV-a, a avut însă o perspectivă mai rezervată: „Ni s-a transmis că nu se ține festivitatea, dar că vor intra la clase, de la 8:30. Nu știu ce impact vor avea măsurile din educație, nu aș putea să vă zic că sunt solidar sau nu cu profesorii. Probabil că impactul se va vedea cu adevărat în timp, mi-e imposibil să spun dacă e rău sau nu, vom vedea”.

***

„Proteste, săli de clasă goale, incertitudini”

„În multe unităţi de învăţământ sălile de clasă vor fi în data de 8 septembrie goale, o imagine sumbră a ceea ce va fi educaţia din această ţară! (…). Pe data de 8 septembrie este primul mare protest – MARŞUL EDUCAŢIEI, din Bucureşti. Ne vom întâlni la ora 11.00 în Piaţa Victoriei şi vom pleca împreună spre Palatul Cotroceni! Mii de colegi din întreaga ţară şi-au anunţat participarea şi suntem convinşi că vom fi şi mai mulţi!”, a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, liderul FSLI, Simion Hăncescu.

El vorbește despre o deschidere a anului școlar „cu proteste, săli de clasă goale, incertitudini, tăieri mascate de salarii şi sacrificarea educaţiei copiilor din România”, acuzând „Guvernul iresponsabil, care este dispus să distrugă sistemul de învăţământ românesc prin măsurile pe care le adoptă”.

„Creşterea normei didactice, una dintre măsurile cu care se mândreşte actualul Executiv, înseamnă, în realitate, o tăiere mascată a veniturilor încasate de cadrele didactice cu 10-20%. Este ceea ce Guvernul Bolojan nu recunoaşte! Prin urmare, marea reformă a educaţiei înseamnă şi mai puţini bani alocaţi învăţământului, venituri şi mai mici, oameni şi mai nemulţumiţi”, a declarat Simion Hăncescu.

El susține că „Guvernul Bolojan, sub umbrela reformelor aducătoare de reduceri a cheltuielilor, aruncă în aer învăţământul din România”.

„Forţarea cadrelor didactice să predea mai multe materii, din arii curriculare diferite, doar pentru a-şi face norma didactică, înseamnă reducerea calităţii în educaţie! Multe dintre unităţile de învăţământ se vor confrunta cu această problemă a predării «mozaic»”, a mai transmis liderul FSLI.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button