Metroul din Drumul Taberei va fi deschis oficial, la aproape 10 ani de la începerea lucrărilor

Linia de metrou din Drumul Taberei este tot mai aproape de deschidere. Comisiile de Control din care fac parte atât ISU cât şi ISC au semnat procesele verbale. Metrorex demarează ultimele teste. Magistrala 5 are 10 staţii, iar proiectul a costat Bugetul de stat 3,3 miliarde de lei.
„Astăzi s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate, şi anume, cel de recepţie la terminarea lucrărilor şi cel de punere în funcţiune (PIF) a acestui obiectiv. După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători” spune Lucian Bode, ministrul Transporturilor.
Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).
Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.
Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.
- Nu v-a plăcut reforma administrativă a lui Simion? Plătiți taxe imense cu Nicușor!Românii au avut de ales: o reformă curajoasă și necesară, propusă de George Simion, sau liniștea mincinoasă promisă de sistem. Au ales „echilibrul” lui Nicușor Dan, omul susținut de PNL, PSD și USR. Iar acum vin nota de plată și trezirea la realitate. În loc de reducerea aparatului bugetar, avem un stat tot mai gras. …
- Sondaj: Românii consideră că alegerile nu s-au desfășurat corectUn sondaj recent arată o realitate îngrijorătoare: majoritatea românilor cred că alegerile nu au fost corecte. Lipsa de transparență, suspiciunile privind manipularea votului și implicarea unor instituții în favoarea anumitor candidați au alimentat neîncrederea. Cetățenii reclamă haosul din secțiile de votare, întârzierile nejustificate, lipsa buletinelor de vot în unele zone și blocajele informatice care au …
- Ungaria interzice simbolurile LGBT+ pe clădirile publiceUngaria a publicat vineri un decret privind interzicerea afişării pe clădirile publice de simboluri care reprezintă minorităţile sexuale, în contextul pregătirilor pentru festivalul Pride de la Budapesta, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Premierul naţionalist Viktor Orban a instituit în ultimii ani mai multe restricţii privind drepturile LGBT+ în numele „protecţiei copiilor”, iar …
- O majorare a TVA-ului de la 9 la 19% pentru industria HoReCa va duce la închideri de localuri, la disponibilizări de personal şi la încurajarea evaziunii fiscaleO majorare a TVA-ului de la 9 la 19% pentru industria HoReCa va duce la închideri de localuri, la disponibilizări de personal şi la încurajarea evaziunii fiscale, spun reprezentanţii HORA şi FIHR, care reprezintă actorii din zona de restaurante, cafenele, baruri şi hotelărie. Industria de restaurante şi cafenele e o piaţă de circa 11 mld. …
- România se află pe locul 2 în clasamentul celor mai sărace țări din Uniunea EuropeanăDeși economia României a înregistrat progrese semnificative, aproape 28% dintre cetățeni se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială, menținând țara pe locul al doilea în UE la acest capitol. În ciuda unei creșteri economice constante, România continuă să se confrunte cu provocări majore în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială. Potrivit celor …