PoliticăȘtirile 60m.RO

Pesediștii sunt supărați pe Iohannis

Robert Cazanciuc, senator PSD, l-a acuzat marți pe președintele Klaus Iohannis că acesta doar îi ceartă pe pesediști însă nu vine cu nicio soluție de redresare a economiei.

Social-democrații ”s-au săturat” să fie certați, a declarat senatorul PSD într-o declarație de presă susținută la sediul central al PSD.

Cazanciuc îl acuză pe Iohannis că dă vina pe PSD întrucât guvernul său nu are un plan pentru redresarea economiei.

„După şase luni de când Guvernul lui Iohannis este la putere am auzit aceeaşi placă obosită că PSD este de vină şi asta pentru că atât Guvernul PNL, cât şi preşedintele Iohannis nu sunt în stare să vină cu un program economic clar, care să scoată România din criză. În loc de un plan care să ajute românii care nu mai au bani pentru că au stat acasă, am auzit aceleaşi ameninţări cu starea de urgenţă. În loc de facilităţi fiscale sau credite pentru firmele româneşti, am auzit noi amenzi, interdicţii şi restricţii pe care ni le aplică Guvenul lui Iohannis. Cu alte cuvinte, am ajuns să fim conduşi de un om cu porniri dictatoriale. Ne-am săturat să ne tot certaţi, domnule Iohannis, şi să nu fiţi în stare să veniţi cu soluţii. De două luni auzim de la Cotroceni şi de la Guvenul PNL – ‘vom face, vom analiza, vor veni investi, vom reporni’. Ne-am săturat de sfaturi şi promisiuni. Vrem să vedem un plan de redresare a economiei româneşti”, a afirmat Cazanciuc, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul central al PSD.

Senatorul i-a transmis lui Iohannis că nu se comportă ca un președinte ci mai degrabă ca un premier.

„Dacă Orban vă este inutil, de ce nu îl trimiteţi la plimbare? Aţi minţit când aţi spus că PSD vrea să depună moţiune de cenzură. Preşedintele PSD a spus că vom depune moţiune după ce pandemia va trece, iar PSD trebuie să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Iohannis – Orban, pentru că acest Guvern este incompetent, nu are niciun plan economic şi face achiziţii netransparente. Este datoria noastră să oprim prostiile pe care le faceţi şi jaful din banii publici. Domnule Iohannis, în vamă stau mii de români la coadă, fără apă, fără mâncare, în soare, zeci de ore. Pentru ei nu faceţi nimic. Avem peste un milion de oameni care nu au loc de muncă. Pentru ei nu faceţi nimic. Avem peste o jumătate de milion de firme româneşti, pentru aceste firme nu faceţi nimic, firme aflate în pragul falimentului. Avem zeci de mii de muncitori români la muncă în străinătate, în pragul disperării şi batjocoriţi. Domnule Iohannis, pare că nu mai aveţi contact cu realitatea”, a susţinut Robert Cazanciuc, citat de agerpres.ro.

Back to top button