„Complicitate la asasinat terorist” la doar 14 ani. Trei elevi ar fi fost implicaţi în atacul asupra profesorului francez Samuel Paty

Au abia câte 14 ani, dar s-au trezit implicaţi în atacul terorist asupra profesorului de istorie şi geografie din Yvelines. Prima în dosar apare fiica lui Brahim C..
O notă de absenţă găsită de poliţie arată că eleva nu a fost prezentă la colegiu în ziua proiecţiei caricaturilor cu profetul Mahomed. Pentru această absenţă ea a fost sancţionată cu două zile de excludere de la cursuri. Pentru a justifica excluderea de la şcoală ea şi-ar fi minţit părinţii. Minciuna ei o face culpabilă şi poate fi acuzată şi urmărită penal pentru mărturii mincinoase. Ceilalţi doi adolescenţi implicaţi în atacul terorist l-ar fi ajutat pe atacatorul să-l identifice pe profesor.
„Ancheta a stabilit că autorul faptelor ştia numele profesorului, numele şi adresa şcolii, dar nu avea mijloacele pentru a-l identifica (profesorul – n.r.). Această identificare a fost posibilă doar de ajutorul unor elevi de gimnaziu din aceeaşi şcoală”, spune Jean Francois Ricard, procuror.
Ei ar fi primit o recompensă de 350 de euro pentru că i l-au arătat lui Abdoullakh Anzorov pe Samuel Paty. Procurorii au decis să-i trimită în judecată pe cei doi minori.
Sursa: Mediafax
- Legătura între primarul mafiot de la Buftea cu zeci de dosare penale Gheorghe Pistol și directorul CNAIR Cristian Pistol
Între Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea, și Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, nu există nicio relație de rudenie. În plan public, cei doi apar ca reprezentanți ai unor instituții diferite. Însă, analizând în paralel documente oficiale, proiecte de infrastructură și apariții publice din ultimii ani, se conturează o relație constantă de intersectare administrativă, care … - Jardinierele de beton din Sectorul 6, o afacere prosperă în mandatele Ciucu-Moldovan
Jardinierele din beton de pe trotuarele Sectorului 6 sunt o afacere cu sume de bani de la bugetul local ținute la secret, încă de pe vremea primarului Gabriel Mutu. Numărul jardinierelor a continuat să crească sub Ciprian Ciucu și, acum, sub interimarul Paul Moldovan.Trotuarele din sectorul 6 al Capitalei sunt invadate de jardiniere din beton, … - Toți pașii legali: Cum poți să îți montezi GPL pe mașină ca să scapi de prețul uriaș al carburanților
Dacă v-ați săturat să vă gândiți cu groază că e iar momentul să treceți pe la stația de carburant și să alimentați, dar nu aveți neaparat bani să vă luați o mașină electrică, e bine să știți că există și alte soluții de a scădea sumele alocate pentru alimentarea mașinii. Puteți trece pe GPL, dar trebuie să faceți … - Fetițele de 4 și 5 ani dispărute în Mureș, găsite lângă o pădure, la kilometri de casă
Rebeca și Melisa, cele două fetițe date dispărute și căutate de zeci de ore de familie și autorități, au fost găsite în viață, în apropierea unei păduri din zona Târnăveni. Informația a fost confirmată și de mama uneia dintre copile, care a fost anunțată de Poliție. „Rebeca și Melisa sunt în siguranță! Două vieți salvate prin solidaritate, … - Mugur Isărescu: Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact sever asupra economiei
Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact sever asupra economiei, a declarat luni Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, la conferinţa regională la nivel înalt „The Economist Romania Government Roundtable”, organizată de grupul editorial The Economist, transmite Agerpres. „În calitate de Guvernator al Băncii Naţionale a României, doresc să prezint modul …




