JUSTIȚIE

Percheziţii la domiciliul unui primar din Suceava / E acuzat de violenţă în familie / Partenera sa și fiica de 19 ani ar fi fost agresate

Poliţiştii au efectuat două percheziţii la primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Constantin Reziuc, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit acestora, percheziţiile au avut loc sâmbătă, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, lipsire de libertate în mod ilegal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Ancheta a fost demarată după ce concubina primarului şi fiica acesteia au acuzat că, în noaptea de 29 spre 29 ianuarie, ar fi fost agresate de primar.

Conform poliţiştilor, primarul, în vârstă de 40 de ani, ar fi avut un conflict cu fiica concubinei sale, o tânără de 19 ani.

Pe fondul acestui conflict, Reziuc ar fi agresat-o fizic pe fată.

Mama tinerei a intervenit, fiind şi ea agresată fizic de primar.

Cele două femei au susţinut inclusiv că au fost lovite cu tocul unui obiect ce ar putea avea caracteristicile unui pistol, fără a putea preciza tipul armei.

Ulterior, cele două femei au spus că au fost ameninţate şi nu ar fi fost lăsate să părăsească locuinţa primarului până în dimineaţa zilei de 29 ianuarie.

În cursul zilei de sâmbătă, la solicitarea procurorilor, poliţiştii au percheziţionat locuinţa primarului, fără a fi identificată vreo armă. Oamenii legii au apelat inclusiv la pompieri pentru a goli un iaz pe care primarul îl are în curte pentru a putea fi descoperită o eventuală armă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button