Fermierii afectați de secetă vor primi despăgubiri

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că Guvernul va aloca sume suplimentare în rectificarea bugetară pentru sectorul agriculturii.
Guvernul vrea să adopte în această săptămână cea de-a doua rectificare bugetară din 2020.
„Chiar astăzi împreună cu domnul ministru al finanțelor o să mai purtăm discuții cu miniștri, ordonatorii principali de credite, privitoare la rectificarea bugetară. Din solicitările pe care le avem sunt solicitări pertinente de creștere a alocărilor bugetare pe zona investițiilor în infrastructura de transport, sunt solicitări de la Ministerul Transporturilor, investițiilor județene și locale. Aici este vorba de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice”, a declarat Ludovic Orban.
El a precizat că vor fi alocate sume suplimentare în domeniul sănătății, educației, agriculturii, în acest ultim caz va fi o majorare a bugetului pentru plata despăgubirilor către fermierii afectați de secetă.
La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul agriculturii, Adrian Oros, a dat asigurări că despăgubirile pentru fermierii care au culturi afectate de secetă vor fi virate imediat după rectificarea bugetară.
„O parte din suprafețele însămânțate în toamnă, adică 1,2 milioane hectare din cele 2,9 milioane hectare însămânțate în toamnă, au fost calamitate într-o proporție mai mare de 30%, fapt pentru care fermierii vor primi despăgubiri, așa cum am spus în luna martie. Aceste despăgubiri sunt în cuantum de aproximativ 200 de euro pe hectar și vor fi virate în conturile fermierilor păgubiți imediat după rectificarea de buget. Este vorba de o sumă de 1,2 miliarde de lei, care este cuprinsă într-o ordonanță care a fost notificată, aprobată de Comisia Europeană ca schemă de sprijin”, a declarat Oros în cadrul unei conferințe de presă susținute vineri la Pitești.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, din cauza secetei producția de grâu a României va fi în acest an cu 40% mai mică decât în 2019.
Sursa: www.euractiv.ro
- Consilierul lui Nicușor Dan cere comasarea a peste 1.500 de primării și reorganizarea județelor: „Nu mai putem funcționa”
Europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, susține că reforma administrației publice locale trebuie să devină „prioritatea zero” a României și afirmă că peste 1.500 de primării ar trebui comasate, deoarece nu se mai pot autofinanța. Tomac consideră că statul trebuie să creeze rapid cadrul care să stimuleze comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale și cere … - Firma cu un singur angajat și 73 de contracte la Chitila. „Constructorul universal” plătit cu 8,6 milioane de lei din banii administrației locale
NOVA ABI CONSTRUCT SRL a primit lucrări de drumuri, canalizări, renovări, defrișări, garduri, indicatoare rutiere și chiar servicii pentru curățarea vegetației de pe Lacul Chitila. Firma administrată de discretul Bogdan Ilie a raportat un singur angajat în 2025, iar întregul său portofoliu public provine din administrația orașului condus de 30 de ani de Emilian Oprea. … - De la „primarul schimbării” la contabilitate cu milioane de lei raportate greșit. Neregulile din mandatul Cameliei Bertea la Victoria, Braşov
Camelia Bertea a câștigat în 2020 Primăria orașului Victoria sub steagul USR, prezentându-se drept alternativa la vechea administrație și promisiunea unui mod diferit de a face politică. Patru ani mai târziu, chiar înaintea alegerilor locale, a părăsit USR și a trecut la PSD, partid din partea căruia a obținut un nou mandat. Bertea și-a justificat … - Bolojan respinge acuzațiile privind golirea barajelor și apără renunțarea la cărbune: „Era o necesitate economică”
Premierul demis Ilie Bolojan a respins vineri acuzațiile potrivit cărora Guvernul ar fi contribuit la actuala criză energetică prin golirea lacurilor de acumulare și a susținut că operațiunile au fost necesare pentru lucrări de mentenanță la infrastructura hidroenergetică. În același timp, Bolojan a apărat decizia de înlocuire a centralelor pe cărbune, afirmând că acestea au devenit profund nerentabile, … - Premierul Bolojan: Trei factori vor influența deciziile agențiilor de rating privind România
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă, vineri, că evaluările agențiilor de rating, care influențează costurile la care se împrumută România, depind de execuția bugetară, stabilitatea politică și continuarea reformelor. Premierul interimar a transmis că România se află într-o perioadă importantă pentru evaluările agențiilor de rating, decizii care influențează încrederea investitorilor și dobânzile la care statul se …




