România a inventat o nouă formă de evoluție socială: nu mai trebuie să muncești 35 de ani, ci doar să cunoști pe cine trebuie. Nu contează cât ai contribuit, ci cât de special ești. Ai fost parlamentar două mandate? Bravo, meriți pensie de 10 ori mai mare ca un profesor! Ai fost judecător la 45 de ani și te-ai pensionat „epuizat”? Perfect, primești 20.000 de lei lunar și ești felicitat la televizor.
Și atunci, de ce să ne mai batem capul? Hai să ne facem toți colonei, magistrați și consilieri parlamentari! Unii se chinuie o viață întreagă în construcții, în agricultură, în spitale, dar n-au înțeles marea lecție: în România nu se premiază munca, se premiază combinația!
E amuzant, dacă n-ar fi tragic: pensionarii „obișnuiți” numără leii de pâine, iar cei speciali se gândesc în ce țară exotică să își petreacă pensia. Unii se roagă să nu se îmbolnăvească, ceilalți își plătesc operațiile în clinici private, din pensia noastră. Că așa e în democrația originală: unii trudesc, alții se odihnesc din greu.
Așadar, nu mai cerem dreptate. Cerem doar o rubrică nouă în buletin: „Special”. Și, eventual, un curs de cum să te pensionezi la 48 de ani, cu salariu întreg și flori de la colegi. Până la urmă, dacă tot trăim într-o piesă de teatru absurd, măcar să jucăm rolul principal.
