Creșterea accelerată a importului de forță de muncă pune o presiune directă și inevitabilă pe piața locuințelor din România. Zeci de mii de muncitori străini sunt aduși anual pentru a acoperi lipsa de personal, însă statul nu are niciun plan coerent pentru cazarea lor. Cererea suplimentară se varsă direct în piață, împingând prețurile și chiriile în sus.
Această presiune nu este una temporară. Importul de forță de muncă devine o politică structurală, nu o soluție de avarie. Fără locuințe dedicate sau proiecte rezidențiale gândite inteligent, competiția pentru spațiile de locuit se va ascuți între muncitori străini, tineri români și familii cu venituri medii, toți luptând pentru același stoc limitat.
Efectul este previzibil: chiriile cresc, proprietarii speculează, iar românii sunt împinși spre periferii sau spre credite tot mai mari. În lipsa unei intervenții strategice, costul importului de forță de muncă nu va fi suportat de angajatori sau de stat, ci de populație, prin scumpirea locuirii.
De aceea, politica de muncă trebuie corelată cu politica de locuire. Fără un plan național de locuințe accesibile, importul masiv de forță de muncă nu este doar o decizie economică, ci un factor de destabilizare socială. România nu mai are timp pentru improvizații.
