Internațional

Pe cine mai reprezintă Ursula von der Leyen? Franța nu dă doi bani pe apelul șefei CE

Franţa nu va primi migranţi veniţi pe insula italiană Lampedusa, unde de mai multe zile se înregistrează un aflux însemnat de migranţi, a declarat ministrul de interne Gérald Darmanin, transmite AFP, informează Agerpres.

‘Franţa vrea o poziţie de fermitate’, a spus Darmanin, invitat marţi la postul TF1, la o zi după vizita întreprinsă la Roma. ‘Nu primind mai multe persoane vom stopa un flux care, în mod evident, ne depăşeşte capacităţile de integrare’, a insistat el. ‘În schimb, noi le-am spus prietenilor italieni că am fi dispuşi să îi ajutăm pentru retrimirea persoanelor în ţările cu care avem relaţii diplomatice bune’, a adăugat ministrul francez, oferind ca exemple Coasta de Fildeş şi Senegal.

Context

Italia se confruntă cu o accelerare a sosirilor de migranţi pe mica insulă Lampedusa, situată între Tunisia şi Sicilia.

Săptămâna trecută, de luni până miercuri, pe insulă au sosit 8.500 de migranţi, un număr mai mare decât întreaga populaţie a Lampedusei.

Această situaţie a pus sub o puternică presiune capacităţile de primire ale insulei, a provocat o undă de şoc politic în Italia şi a relansat chestiunea spinoasă a solidarităţii europene în materie de primire şi de repartizare a solicitanţilor de azil, pentru sprijinirea ţărilor aflate în prima linie a acestor sosiri.

În privinţa solicitanţilor de azil, Darmanin a admis că situaţia lor trebuie ‘distinsă’ de cea a majorităţii migranţilor, dar a lăsat această responsabilitate în seama autorităţilor italiene.

‘Dacă persoanele sunt eligibile pentru azil, sunt persecutate pe criterii sexuale, politice, religioase, evident că este datoria Franţei, ca şi a altor ţări europene, să le primească’, a recunoscut el.

Ministrul a minimalizat însă prezenţa solicitanţilor de azil printre migranţii sosiţi pe Lampedusa, afirmând că majoritatea acestora nu fug de persecuţii.

‘Nu sunt afgani, nu sunt sirieni’, a spus el.

Pe de altă parte, Darmanin a anunţat că a decis ‘întărirea’ controalelor la frontiera franco-italiană, unde efectivele de poliţişti şi jandarmi vor ajunge de la 500 la 700 de persoane.

Șefa CE vrea repartizarea refugiaților în țările UE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat duminică, pe insula mediteraneeană Lampedusa, un plan de urgenţă pentru a ajuta Italia să gestioneze sosirile record de migranţi pe teritoriul său, informează AFP, informează Agerpres.

După ce a vizitat centrul de primire a migranţilor de pe această mică insulă împreună cu premierul italian Giorgia Meloni, Von der Leyen a detaliat un plan de ajutor în zece puncte menit să gestioneze situaţia actuală, să îi distribuie mai bine pe solicitanţi de azil între ţările europene şi să prevină reapariţia sosirilor în masă care pun o mare presiune asupra capacităţilor logistice şi administrative ale peninsulei

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button