Fostul șef de la Crimă Organizată din Cluj, reținut de DIICOT pentru șantaj

Procurorii DIICOT au prins în flagrant membrii unei grupări infracționale, condusă de un fost angajat al MAI.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, violarea sediului profesional, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, fals informatic și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
În perioada decembrie 2019 – august 2020, pe raza județului Cluj, a acționat un grup infracțional organizat, format din 6 persoane, coordonat de către un inculpat, fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a desfășurat activități de identificare a unor oameni de afaceri pe care i-a supravegheat, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate (dispozitive GPS și dispozitive de interceptare și înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental) și, sub diferite pretexte, le-a solicitat remiterea unor sume importante de bani.
Liderul grupării era cel care identifica potențiali oameni de afaceri șantajabili, iar ulterior coordona membrii grupării să monteze pe autovehiculele persoanelor vătămate dispozitive de urmărire de tip baliză/dispozitive GPS, unele dintre acestea având și funcția de microfon prin care se poate realiza ascultarea și înregistrarea discuțiilor purtate de către victime, să pătrundă fără drept în spații private și să montaeze dispozitive de interceptare și înregistrare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, să realizeze activități de acces ilegal la sisteme informatice precum și, cu ajutorul relațiilor pe care le aveau în cadrul structurilor MAI, să efectueze verificări în bazele de date ale acestora.
De asemenea aceștia procedau chiar și la închirierea unor apartamente situate în proximitatea locuințelor persoanelor vizate și de unde ar putea observa programul acestora sau asculta prin utilizarea unor mijloace tehnice performante discuțiile purtate în interior.Toate aceste activități erau derulate în scopul obținerii unor eventuale date și informații compromițătoare în baza cărora să poată percepe ulterior sume de bani de la persoanele vătămate.
Potrivit DIICOT, având în vedere experiența profesională dobândită în anii în care și-a desfășurat activitatea în cadrul structurilor operative ale MAI, liderul grupului îi instruia periodic pe membrii grupării în vederea adoptării în mod constant a unor măsuri de contracarare a unor eventuale acțiuni derulate de organele de urmărire penală și care să îi vizeze.
În acest scop membrii grupării comunicau în permanență în timpul activităților de filaj îndreptate împotriva victimelor, transmițându-și eventuale autoturisme suspecte care se interpun între cele ale lor și cele conduse de persoanele vizate și de asemenea procedau la verificarea autovehiculelor pe care le foloseau pentru a identifica eventuale mijloace tehnice de monitorizare.
Într-unul din cazuri, membrii grupării au procedat la abordarea directă a persoanei vătămate, amenințarea acesteia cu o armă de foc și, sub pretextul că ar fi polițiști pe linia antidrog, i-au solicitat acesteia ca în schimbul mușamalizării unui dosar fictiv ce ar fi fost deschis împotriva ei să le achite suma de 200.000 de euro.
Sursa: www.digi24.ro
- Șefa NORDIS: Mă numesc Laura Vicol și am 26 de ani de avocatură/ Mititelu: Realitatea este ca justiția este coruptă până în măduva oaselor! Lucrurile sunt chiar mai rele decât ce prezintă RECORDER!
Mă numesc Laura Vicol și am 26 de ani de avocatură. După o nouă zi cu 10 ore petrecute în instanțe, dacă ar fi să trag o concluzie, ea nu este una confortabilă, dimpotrivă, este una grea. Corupția trebuie sancționată fără rest. Dacă există judecători corupți, nu au ce căuta în sistem și trebuie să … - Marius Lulea: Abuzurile din justiție și incompetența de la Mediu, dovada clară că avem un stat paralizat
Moțiunea simplă a trecut, Parlamentul s-a pronunțat clar, însă Diana Buzoianu rămâne în funcție, „conform anunțului făcut senin de președintele USR, ca și cum votul ar fi irelevant”. Pentru Marius Lulea, acest episod nu este un accident politic, ci o dovadă clară că mecanismele democratice sunt golite de conținut atunci când rezultatul votului nu convine … - Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată de Senat
Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, de Senat, cu 74 de voturi ”pentru” şi 43 de voturi contra. S-a înregistrat şi o abţinere. Moţiunea a trecxut cu voturile parlamentarilor PSD, care au votat împotriva ministrului USR, deşi fac parte din aceeaşi coaliţie de guvernare. Senatorii au adoptat, luni, moţiunea simplă … - Moţiunea de cenzură a Opoziţiei împotriva guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă de Parlament
Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă, luni, de Parlament, cu 139 de voturi ”favorabile” şi două voturi împotrivă, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru ca Executivul să fie demis. Pentru a fi adoptată de Parlament, moţiunea de cenzură trebuia să fie votată de majoritatea senatorilor şi deputaţilor, respectiv minimum de 232 … - Ucraina anunță creșteri de venituri pentru 2026, în timp ce România îngheață salariile și pensiile
Salariul minim și pensiile vor crește în Ucraina începând cu anul 2026, autoritățile de la Kiev anunțând majorări de venituri pentru populație. În același timp, în România, premierul Ilie Bolojan susține că salariile și pensiile trebuie să rămână înghețate, menținând măsurile de austeritate care continuă să pună presiune pe nivelul de trai al românilor. Începând …