JUSTIȚIE

Patronii stației GPL din Crevedia vor sta 30 de zile la pușcărie

Arestări în dosarul exploziei de la Crevedia. Cei doi asociați ai firmei care dețineau stația GPL din Crevedia au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, Avocatul celor doi, Ionuț Daniel Doldurea și Cosmin Stîngă, a anunțat că a depus contestație la decizia de plasare în arest.

Arestări în dosarul exploziei de la Crevedia au decis judecătorii care au analizat dosarul întocmit de Parchetul General. Ionuț Daniel Doldurea și asociatul său, Cosmin Stîngă vor petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv. O instanță a Judecătoriei Sectorului 5 au admis cererea procurorilor și a decis arestarea patronilor stației GPL de la Crevedia. Astfel, în următoarele 30 de zile, dacă nu se ca schimba decizia judecătorilor, cei doi vor sta în arest.

Decizia de arestare nu este definitivă și poate fi contestată la instanța superioară, la Tribunal. De altfel, avocatul celor doi a anunțat că a depus o astfel de contestație împotriva celor două arestări în dosarul exploziei.

Cei doi patroni ai stației GPL au fost audiați, înainte de a fi prezentați judecătorilor pentru arestare. Marți seara și miercuri dimineața, cei doi au refuzat să dea declarații în fața procurorilor, la recomandarea avocatului. Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, marți seara, sub acuzaţia de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

În aceste condiții, procurorul care anchetează cazul de la Crevedia a cerut instanţei să pronunțe arestări în dosarul care îi vizează pe cei doi asociați. Procurorul a arătat că cei doi au promovat, cel puţin trei ani, sistematic, o politică bazată „pe încălcarea repetată” a dispoziţiilor legale. Este vorba despre activitățile de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL. Oficial, deși activitatea era închisă, patronii firme au continuat să desfășoare activitate.

Aceștia au ignorat dispozițiile autorităților care au dispus oprirea operațiunilor. La stația din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate.

Totodată, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător pe mai multe bunuri imobile ale firmei şi ale celor doi inculpaţi. De asemenea, sechestrul a fost extins și asupra conturilor bancare ale acestora.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button