Politică

Parlamentul a suspendat toate discuțiile pe bugetul de stat. Suntem conduși de hoți

Toate discuțiile pe bugetul de stat au fost suspendate pe termen indefinit în Parlament, miercuri seară, „până când liderii coaliției identifică acea soluție de compromis”. Un impas cu care clasa politică nu s-a mai confruntat după Revoluție.

Cum s-au poziționat partidele:

  • Bogdan Huțucă, deputat PNL: Mă așteptam la dezbateri tensionate, dar nu mă așteptam să ajungem în situația de azi, ca unul din bugete să pice, e o situație fără precedent în ultimii 35 de ani și expunem bugetele instituțiilor centrale, primăriilor, fondurile europene, sistemele de salarizare și pensii. Blocarea bugetului are consecințe asupra nivelului cu care se împrumută România.
  • Miklos Zoltan, deputat UDMR: Cred că suntem de acord toți că țara asta are nevoie de un buget cat se poate de repde, mâine-poimâine. În mod evident suntem într-un impas și avem nevoie de o soluție de compromis. Noi am propus soluții la aceasta problemă, dar în acest momemt la nivelul acestei comisii nu am reușit să identificăm nicio soluție până acum. E nevoie de o decizie la nivel de lideri, propun să suspendăm lucrările până se identifică de către lideri acea soluție de compromis.
  • Adrian Câciu, deputat PSD: Sunt convins ca această seară este un sfetnic bun pentru toata lumea și se vor găsi soluții.
  • Dorin Petrea, senator PACE: Ceea ce vedem este că această coaliție nu mai funcționează, punct! Noi am venit, v-am asigurat stabilitatea, dar problema trebuia să o rezolvați dvs pe 31 decembrie 2025 când trebuia să aveți un buget ca o țară normală.
  • Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR: Avem rugămintea de a stabili un termen clar pentru a relua lucrările, altfel va avea efecte pe piețele internaționale.

Mărul discordiei e solicitarea PSD-UDMR ca bugetul de stat să prevadă suplimentar un miliard de lei din care să primească ajutoare persoanele cu venituri reduse. PNL-USR vor ca miliardul să vină din fonduri europene ca să nu crească deficitul, dar PSD-UDMR susțin că fondurile europene nu reprezintă o garanție. Cum nimeni nu are singur majoritate, s-a intrat în impas.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button