Parlamentarii USR fac lobby împotriva României la Comisia Europeană

Parlamentarii USR au avut o întrevedere, joi, cu Michael McGrath, comisarul european responsabil de portofoliul Democraţie, justiţie, stat de drept şi protecţia consumatorului, aflat în vizită la Bucureşti, prilej cu care au atras atenţia asupra efectelor „negative clare” pe care le au asupra sistemului judiciar Legile Justiţiei adoptate în urmă cu patru ani.
Totodată, parlamentarii USR au vorbit despre necesitatea unei evaluări „mai exigente” în cadrul mecanismului privind statul de drept (Rule of Law) şi a unei poziţii ferme privind respectarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a UE, informează un comunicat de presă al partidului transmis AGERPRES.
„O evaluare mai exigentă”
Conform comunicatului, în contextul închiderii a sute de dosare penale, al aplicării retroactive a unor decizii, al tendinţei de minimalizare a rolului CJUE şi al reacţiilor ostile faţă de magistraţii şi jurnaliştii care semnalează problemele sistemului judiciar sau problemele de integritate ale unor miniştri, parlamentarii USR au solicitat comisarului Michael McGrath „o evaluare mai exigentă în cadrul mecanismului Rule of Law, sprijin pentru corectarea disfuncţionalităţilor legislative şi o poziţie fermă privind respectarea jurisprudenţei CJUE”.
„După ridicarea MCV, evaluarea funcţionării Justiţiei a fost, în opinia noastră, prea indulgentă. Există riscul ca mecanismul privind statul de drept să se transforme într-un exerciţiu formal, în care statele membre îşi prezintă selectiv doar realizările. Fără o evaluare fermă, instituţiile se slăbesc accelerat, iar o justiţie vulnerabilizată afectează nu doar statul membru, ci întreaga Uniune Europeană”, a afirmat deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, potrivit comunicatului de presă.
„Fragilitatea democraţiei”
Potrivit deputatei Diana Stoica, o Justiţie slăbită ameninţă funcţionarea democraţiei şi slăbeşte întreaga Uniune Europeană. „Am discutat şi despre fragilitatea democraţiei şi despre scutul european pentru democraţie. În contextul în care vedem ce s-a întâmplat în ultima perioadă şi războiul hibrid pe care anumite state îl poartă împotriva României, este esenţial ca libertatea de exprimare să fie garantată pentru oameni, nu pentru roboţi, nu pentru inteligenţă artificială. Şi acest scut european pentru democraţie trebuie să se traducă prin măsuri reale de protecţie a cetăţenilor în faţa manipulării”, a precizat Stoica, preşedintă a Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.
USR consideră că printre efectele negative clare ale legilor Justiţiei adoptate în 2022 se numără concentrarea puterii în mâinile unui număr restrâns de persoane, un sistem de promovare nemeritocratic, bazat pe loialitate, o Inspecţie Judiciară care descurajează vocile critice, precum şi un mecanism ineficient de investigare a infracţiunilor comise de magistraţi, care generează o percepţie de impunitate.
Parlamentarii USR i-au mai transmis comisarului european că o soluţie viabilă ar fi refacerea competenţelor DNA şi DIICOT în materia corupţiei şi criminalităţii organizate.