PoliticăȘtirile 60m.RO

Parlamentar PNL propune ca închisoarea până la 7 ani să fie executată acasă

Situație scandaloasă și de-adreptul incredibilă. Un parlamentar liberal, Alina Gorghiu, a depus un proiect de lege prin care infractorii să nu mai stea in pușcărie ci acasă.

Propunerea a scandalizat opinia publică din România.

Premierul Ludovic Orban a fost nevoit să intervină și a dat garanții că parlamentarii liberali o vor respinge.

Este o aberaţie. E un proiect de lege care a fost iniţiat de un senator al nostru fără a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fără a avea acordul conducerii PNL. PNL nu susţine acest proiect de lege, Guvernul pe care îl conduc este categoric împotriva acestui proiect de lege. Am dat mandat în camera decizională, Camera Deputaţilor, către grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor să voteze împotriva acestui proiect care este contrar liniei politice a PNL de alegerea mea ca preşedinte al PNL şi, de asemenea, în cazul în care va trece de Camera Deputaţilor, pentru că am văzut că la Senat au votat într-o veselie aproape toţi senatorii, îl vom ataca la CCR. Acest proiect este neavenit, este un proiect care nu are nimic de-a face cu politica penală a statului român în viziunea Guvernului pe care îl conduc, este un proiect care pare să ofere soluţii unor oameni certaţi cu legea şi nicidecum să ofere o soluţie pentru problemele existente la ora actuală în România”, a declarat premierul, citat de Agerpres.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button