Pandemie, însă nu și pentru un primar liberal din Gorj. Acesta a dat o petrecere cu 200 de oameni cu ocazia realegerii în funcție

Primarul comunei Fărcășești din județul Gorj a fost amendat cu 1.500 de lei după ce polițiștii au constatat că acesta sărbătorea realegerea în funcție printr-o petrecere cu circa 200 de persoane la un restaurant, transmite TV Sud.
Petrecerea dată de edilul Constantin Drăgoescu la un restaurant din Bîlteni a fost oprită de forțele speciale de intervenție ale poliției.
Printre participanți se numărau și alți lideri liberali, transmite TV Sud
„La data de 2 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au luat măsura sancționării contravenționale față de un bărbat, de 46 de ani, din comuna Fărcășești, potrivit Legii nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a transmis Inspectoratul județean de Poliție Gorj.
- România, în TOP 3 european la scumpiri! Prețul la mâncare a explodat cu 53% în cinci ani!
Coșmarul prețurilor este acum confirmat oficial de cifrele europene! După o avalanșă de scumpiri care ne-a tocat mărunt veniturile lună de lună, România a ajuns pe un dezastruos loc trei în Uniunea Europeană la creșterea prețurilor la mâncare. O analiză șocantă publicată de Euronews Business, pe baza datelor Eurostat, arată că alimentele din țara noastră … - Jocurile de putere după demitere: Cum vrea Ilie Bolojan să pună mâna pe Palatul Cotroceni. Manevra „Abrudean” și culisele planului pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Ilie Bolojan refuză să iasă din jocurile puterii! Demis de Parlament din fruntea Guvernului, fostul premier pregătește o mutare de șah mat în culisele politicii românești. Obiectivul său imediat este preluarea șefiei Senatului – a doua funcție în stat – însă adevărata țintă este una de-a dreptul explozivă: declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor … - Taxa pe incompetență: statul lansează TollRo, deși sistemul electronic nu este funcțional. Transportatorii cer amânarea sancţiunilor pentru neplata taxei
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită autorităţilor amânarea sancţiunilor pentru neplata TollRo, care intră în vigoare de la 1 octombrie, şi eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcţional. România ar trebui să urmeze modelul altor ţări, cum este cazul Olandei, de … - Baronul, milioanele și Curtea de Conturi: Radiografia mandatului negru condus de Marian Pavel la CJ Ialomița. Cum s-au sifonat banii județului
Un tablou de-a dreptul halucinant iese la iveală din inima Consiliului Județean Ialomița, acolo unde banul public pare să curgă fără număr și fără respect pentru lege! Sub conducerea lui Marian Pavel – un politician uns cu toate alifiile, fost senator timp de opt ani și reales președinte de CJ pentru încă un mandat – … - Caracatița din Corabia! Milioane de euro din banii publici, sifonate fără milă către „frăția nașilor și finilor” din PSD!
Un nou episod revoltător iese la iveală din culisele jafului generalizat care ține pe loc dezvoltarea sudului României! O rețea incredibilă de interese, descrisă drept un veritabil grup infracțional organizat, drenează nestingherită bugetele locale din orașul Corabia și comunele limitrofe (județul Olt). Milioane de euro, bani proveniți din taxele și impozitele plătite cu greu de …




