Tocmai pe când credeam că o tiranie mai cumplită decât comunismul nu poate inventa mintea umană, iaca vin cele mai galonate democrații ale planetei să ne demonstreze contrariul. Culmea este că, spre deosebire de tirania comunistă, pe care românii au urât-o din prima clipă, fiindcă fusese adusă de tancurile sovietice, tirania asta nouă, „democratică”, e nu doar acceptată, ci și bine primită de mulți dintre români. După trei decenii libertate și democrație mai mult sau mai puțin „originală”, a fost nevoie de pandemia de Covid-19 ca să ne dăm seama cât de adânc înrădăcinată în ființa umană este obediența, teama de a spune adevărul, frica de puterea coercitivă a autorității. Dar nu vă grăbiți să-i acuzați pe români, in corpore, că ar fi un popor „vegetal”, obișnuit de secole să se plece în fața celui mai puternic, fiindcă nici alții nu sunt mai breji. Dimpotrivă, dacă ne uităm la cum se prezintă situația în Occident și cum se prezintă în estul Europei, ne dăm seama că noi, ăștia din est, tot mai avem ceva reflexe antitotalitare și tot ne mai opunem dictaturii guvernamentale, în vreme ce locuitorii din Occident, care n-au cunoscut niciodată binefacerile becului în ochi, ale bătăii la tălpi în beciurile Securității și ale statului la cozi, privesc chiar amuzați evoluțiile din ultimii doi ani drept o aventură tare „cool”.
Citește și: Europa, de la democrația mulțimilor la dictatura elitelor
Din păcate, nu este o aventură, ci un experiment. Sau, dacă vreți, o repetiție generală pentru ce va urma. Nu neg faptul că guvernele occidentale au fost, inițial, luate prin surprindere când a mâncat prima dată, în decembrie 2010, chinezul un pangolin medium-raw cu cârcalac sau când, după zic unii, a scăpat un cercetător eprubeta cu virus în tramvai la Wuhan. Nu neg că guvernanții au apelat la carantină ca la o măsură disperată, pentru eradicarea acestei probleme pe care chinezii, voit sau nu, o aruncaseră în lume ca să pună economia mondială pe butuci. Doar că, după o vreme, guvernanților a început să le placă să facă pe micii tirani, impunând, după carantină, tot felul de restricții, din ce în ce mai absurde. Ca într-un experiment Stanford la scară planetară, omenirea a fost împărțită între gardieni și deținuți, iar guvernanții și-au arogat cu de la sine putere rolul gardienilor, distrându-se sadic pe seama bieților deținuți, obligați pe rând să stea închiși în case săptămâni în șir, apoi să se spele compulsiv și dacă puneau mâna pe-un covrig de la patiserie, să poarte mască și dacă erau singuri pe un bulevard pustiu.
Apoi, niște băieți deștepți au vrut să îmbine bășcălia sadică față de contribuabilii obedienți cu profitul material, așa că, după ce s-a inventat vaccinul, au început să le impună tuturor să se vaccineze, într-o trainică uniune de interese cu producătorii de vaccinuri. Cum nu toți oamenii au fost de acord să se vaccineze, s-a trecut la represalii. Nevaccinații au început să fie discriminați, interziși, împiedicați să mai intre prin magazine sau chiar să mai iasă din casă – cum se întâmplă deja în Filipine. Până și în țări unde democrația era la ea acasă, iar drepturile individuale considerate sacre, s-a trecut la măsuri coercitive: ieri, de pildă, în Canada, un bărbat a fost decăzut din drepturile părintești fiindcă, deși un tată bun, nu era vaccinat anti-Covid. Iar la capătul celălalt al lumii, deși un judecător a decis ca Djokovici să rămână în Australia, tenismenul va fi totuși expulzat, din ordinul unui ministru – ceea ce demonstrează că astăzi marile democrații ale planetei se șterg deja la cur nu doar cu drepturile omului, ci și cu separația puterilor în stat.
Și acesta este doar începutul. Pentru că majoritatea locuitorilor din țările democratice au fost oițe cuminți și au vaccinurile la zi – două, trei sau patru doze, în funcție de stocuri, guvernele lumii vor trece la nivelul următor. Covidul e deja o supă reîncălzită de prea multe ori și există riscul ca oamenii să se trezească și să-și dea seama că sunt luați de fraieri. Dar mai sunt atâtea și atâtea motive să li se impună restricții. Nu m-ar mira ca mâine-poimâine să fim obligați să stăm iar încuiați în case sau să mergem pe rând, doar cu bicicleta, la serviciu, ca-n China, pentru că se va declara o pandemie climatică și doar guvernanții vor mai avea dreptul să-și plimbe burdihanele prin merțane. Sau fiecărei familii din Occident ar putea să se impună să primească în gazdă patru-cinci refugiați musulmani, că e pandemie socială și trebuie integrați, mititeii, și ei, ca să nu se integreze în absolut cu o centură de explozibili cu tot. Va fi vai și-amar de cei ce nu se vor supune dictaturii neo-marxiste care ni se pregătește, încet-încet. Și să nu vă mirați dacă într-o zi vom ajunge să plecăm în concedii în funcție de creditul social, tot ca-n China – cei mai obedienți la Tenerife, iar cei mai recalcitranți la Techirghiol. În ziua aia, dacă veți privi atent, veți observa cum pe fața mumificatului Lenin, sub racla lui de la Kremlin, se va zări un zâmbet abia schițat: tirania a învins.
Citește și:
