InternaționalȘtirile 60m.RO

Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 mii de miliarde de dolari

Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 mii de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă aproximativ 90% din Produsul Intern Brut anual, estimează fostul secretar al Trezoreriei (ministru american de finanţe) Lawrence Summers şi economistul David Cutler de la Harvard, într-un eseu citat de Bloomberg şi Xinhua.

Circa jumătate din această sumă o reprezintă veniturile ratate din cauza recesiunii induse de măsurile de carantină şi restul sunt efectele economice ale deceselor premature şi ale impactului avut de pandemie asupra sănătăţii mintale şi fizice.

Conform autorilor, pierderile economice vor fi de patru ori mai mari decât costurile Marii Recesiuni şi de peste două ori mai mari decât cheltuielile totale ale SUA cu toate războaiele purtate de la 11 septembrie 2001 încoace, incluzându-le aici pe cele din Afganistan, Irak şi Siria.

Pentru o familie formată din patru persoane, pierderile estimate vor fi de aproape 200.000 de dolari, menţionează cei doi economişti. „Pierderile financiare uriaşe generate de COVID-19 sugerează o regândire fundamentală a rolului guvernului în pregătirea pentru o situaţie de pandemie”, notează Cutler şi Summers.

Back to top button