Până și Tudore Toader spunce că decizia CCR e dubioasă: „Înainte, Curtea a respins astfel de excepţii, iar acum spune că prevederile LEGALE sunt neconstituţionale”

Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională, spune că decizia CCR privind declarațiile de averea ridică o întrebare foarte importantă, în contextul în care Curtea a respins, în trecut, astfel de excepții, iar acum „ spune că prevederile legale sunt neconstituţionale”.
Fostul judecător al CCR consideră „profund discutabil” faptul că au trecut şase ani de la momentul ridicării excepţiei, în 2019, care a fost înaintată Curţii Constituţionale.
„Până la revizuirea Constituţiei, trebuie să respectăm decizia Curţii Constituţionale. Subiectul e însă altul. Se pune întrebarea de ce în precendent Curtea a respins astfel de excepţii şi acum spune că prevederile legale sunt neconstituţionale.
- cele două articole neconstituţionale. Trebuie să vedem temeiurile, pentru că e posibil ca o excepţie să fie respinsă o dată, să fie admisă ulterior, dar pe un alt temei, fără să fie vorba de faptul că judecătorii s-au răzgândit.
- Deci de şase ani, mult, mult de tot, până la rezolvare… Dacă eram în penal şi era un inculpat, până acum îşi primea şi pedeapsa. (…) Nu rezonează cu statul de drept. E greu de spus de ce a venit atât de târziu această decizie.
De regulă, Curtea are o anumită celeritate şi soluţionează sesizările în ordine cronologică, cu excepţia situaţiei în care le conexează. De data aceasta, sigur, e o coincidenţă stranie, înainte de final de mandat, nu trebuie să mai declarăm, nu trebuie să mai afişăm public, soţii, copii, etc.”, a spus Tudorel Toader la Digi 24.
Decizia CCR se aplică pe viitor şi că, de la publicarea în Monitorul Oficial, devine obligatorie, definitivă.
„Pe viitor, nimic nu împiedică Agenţia Naţională de Integritate, nici procurorul să verifice aceste declaraţii de avere, că au acces la ele, şi să vadă ce se întâmplă cu respectivele bunuri. Nimic nu împiedică procurorul să observe că soţia unui demnitar, indiferent cum îl cheamă, are cam multe terenuri, case, bani şi aşa mai departe. Că au acces la conturi bancare, la OCPI, la tot. Şi atunci nu trebuie neapărat să stea declaraţia publică pentru ca procurorul să poată verifica de unde are X atâtea case. A nu se înţelege că nu sunt adeptul transparenţei. Eu am depus întotdeauna declaraţiile, n-am avut şi n-am nicio problemă”, a mai spus Tudorel Toader.