Legea anti-Tel Drum, prin care firmele cu acțiuni la purtător sunt excluse de la contracte cu statul, a trecut de Parlament

Firmele care nu au un acționariat transparent nu vor putea participa la procedurile de achiziţie publică, potrivit unui proiect de lege adoptat, marți, decizional de Camera Deputaților. Actul normativ exclude din procedura de atribuire a contractului cu statul a oricărui operator economic organizat ca societate pe acţiuni la purtător.
Pentru acest proiect legislativ s-au exprimat 275 de deputați iar 3 s-au abținut.
Propunerea legislativă completează Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.
„Societăţile comerciale care au decis să aibă un acţionariat netransparent să nu poată participa la procedurile de achiziţie publică, respectiv excluderea din procedura de atribuire a oricărui operator economic organizat ca societate pe acţiuni la purtător”, arată obiectul de reglementare.
Unul dintre inițiatorii legii, Florin Roman, liderul deputaților PNL spune că astfel nu vor mai avea loc „afacerilor dubioase de tip Tel Drum, folosite de Liviu Dragnea, pentru a se îmbogăți din bani publici”.
„Practic, Liviu Dragnea, în calitate de Președinte al CJ Teleorman semna ca ordonator principal de credite, alocarea unor sume fabuloase către SC Tel Drum, al cărui acționar ascuns era direct sau prin intermediari.
Legea care merge la promulgare interzice atribuirea de contracte din bani publici către societăți comerciale cu acționariat ascuns. Astfel, dacă societatea refuză declararea acționarilor este eliminat obligatoriu din procedura de atribuire. Motivul este unul simplu: necunoașterea acționariatului nu poate determina din timp un prezumtiv conflict de interese între ordonatorul de credite și beneficiar”, arată un comunicat de presă emis de parlamentar.
Sursa: www.digi24.ro
- Administrația Prezidențială, anunț sec în legătură cu explozia devastatoare din Rahova. Niciun cuvânt de la Nicușor DanDupă explozia din Rahova, care a șocat întreaga Românie, conducerea țării trmite semnale aproape inexistente. În timp ce premierul Ilie Bolojan a făcut câteva mențiuni în cadrul unui interviu radio, Administrația Prezidențială a dat un răspuns sec la solicitările jurnaliștilor. ”Președintele Nicușor Dan este în contact permanent cu autoritățile care au responsabilități în situațiile de …
- Mihai Enache (AUR): „Tragedia din cartierul Rahova ridică semne serioase de întrebare privind modul în care a fost tratată situația de către autorități”Deputatul AUR Mihai Enache a lansat un mesaj dur la adresa autorităților, în urma exploziei devastatoare din cartierul Rahova. Parlamentarul acuză lipsa de transparență și coordonare în gestionarea situației și cere clarificări urgente privind responsabilitățile instituționale. Deputatul AUR Mihai Enache a lansat un mesaj dur la adresa autorităților, în urma exploziei devastatoare din cartierul Rahova. …
- VIDEO: Distrigaz a oprit de ieri gazul, însă cineva ar fi rupt sigiliile și a redeschis alimentarea cu gaze fapt ce a provocat exploziaTragedia din cartierul Rahova, unde o explozie devastatoare a zguduit vineri dimineață un bloc cu opt etaje, a scos la iveală noi detalii privind evenimentele care au precedat deflagrația. O înregistrare apărută în spațiul public surprinde o discuție tensionată între un pompier și un reprezentant al companiei Distrigaz, care susține că alimentarea cu gaze fusese …
- Liceul Bolintineanu va fi închis! Forța exploziei de la blocul din Rahova a fost atât de mare încât a afectat un stâlpŞeful Departamentului pentru situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunțat vineri ântr-o conferință de presă că femeia găsită decedată sub dărâmăturile blocului din cartierul Rahova devastat de o explozie era însărcinată. Şeful DSU a mai declarat că Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, în care învaţă aproximativ 1.500 de copii, va fi închis experţii în construcţii …
- Se închide definitiv producția la combinatul siderurgic din HunedoaraCompania ArcelorMittal a confirmat, vineri, decizia sa finală de a opri definitiv producţia la fabrica sa din Hunedoara, care produce corniere si profile comerciale pentru pieţele de energie, construcţii şi infrastructură, se arată într-un comunicat al companiei. Producţia la combinatul din Hunedoara s-a oprit pe 5 septembrie, după o perioadă prelungită de condiţii de piaţă …