Știrile 60m.RO

Orban susține că nu a fost implicat în achiziţiile făcute de compania UNIFARM sau de ONAC în perioada pandemiei: ”Nu am fost chemat la DNA și nici nu există vreun motiv să fiu”

Fostul premier Ludovic Orban susţine că nu a fost implicat în achiziţiile făcute de compania UNIFARM sau de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) în perioada pandemiei, amintind că nu el sau Ministerul Finanţelor din perioada guvernului condus de el au făcut numiri la conducerile celor două instituţii. Totodată, Orban mai spune că nu a fost solicitat să se prezinte la DNA şi că nici nu ar fi motive, în opinia sa, să fie chemat pentru a da explicaţii cu privire la achiziţiile de materiale sanitare sau echipamente.

„E o temă care a apărut recurent, sunt şi canale media care tot populează spaţiul public cu tot felul de astfel de teme. Dar nu am fost chemat la DNA şi, dacă mă întrebaţi pe mine, nu există niciun fel de motiv ca eu să fiu chemat la DNA, să fiu obiectul vreunui dosar”, a declarat Ludovic Orban duminică seară, la Realitatea Plus, informează g4media.ro.

Acesta susţine că stenogramele care au apărut în spaţiul public nu îl „privesc” şi nu au legătură cu el.

„Eu nu m-am implicat în niciun fel în ceea ce priveşte procedurile de achiziţii. Implicarea pe care am avut-o, nu numai eu, ci şi alţi miniştri, inclusiv preşedintele, a fost aceea de a debloca relaţii comerciale cu alte state, care blocaseră exporturile către alte ţări. Cum a fost Germania, am dat un exemplu, când era la dispoziţia ministrului Sănătăţii să blocheze toate stocurile de produse, care erau produse de fabricile din Germania, să nu le livreze, chiar dacă erau contracte cu alte ţări”, a explicat fostul premier.

Ludovic Orban neagă cu vehemenţă faptul că ar fi dat indicaţii directorului UNIFARM cu privire la achiziţiile făcute după izbucnirea pandemiei.

„Nu am comandat nicio achiziţie publică, nu am sugerat, nu am recomandat parteneri, nu am cerut sub nicio formă să se deruleze contracte sau să nu se deruleze contracte. Orice poveste legată de subiectul ăsta este simplă poveste. De altfel, până acuma nu a apărut nimic în spaţiul public, deşi… reamintesc că nu l-am numit eu pe directorul general de la UNIFARM. Nu eu l-a numit, cum nici Ministerul Finanţelor nu a numit şeful de la ONAC. Şeful de la ONAC – Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, că aşa se făceau achiziţiile, prin UNIFARM sau prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, unde de asemenea nu era o persoană numită de mine – nu am avut absolut niciun fel de… Dar sunt obligat să răspund la nişte întrebări fără să spună cineva ceva concret. Singurul lucru concret pe care l-am văzut, am văzut că-s nişte bazaconii, că unii au spus că eu am o relaţie cu nu ştiu ce doamnă pentru simplul fapt că a lucrat şi la Primăria Capitalei şi la Ministerul Transporturilor în perioada în care au am lucrat acolo. Eu nici nu cunosc persoana respectivă”, a mai spus fostul premier.

El mai spune că nu crede că vreunul dintre apropiaţii săi are legătură cu achiziţiile de echipamente medicale.

„Nu cred că cineva din apropierea mea a încălcat în vreun fel legea sau a intervenit în vreun fel în aceste achiziţii” a adăugat Orban.

Întrebat dacă a primit eventuale informări cu privire la faptul că unele persoane ar profita de situaţia de la debutul pandemiei, fostul premier a răspuns negativ.

„E pe principiul ”Calomniază, calomniază, calomniază, că tot rămâne ceva!” Ăsta este principiul care este aplicat”, mai spune Orban, subliniind că nu a fost chemat la DNA „nici măcar ca martor”.

Fostul lider al PNL a vorbit şi despre „implicarea” actualului preşedinte al partidului. Florin Cîţu în ceea ce priveşte achiziţiile de materiale sanitare.

„Domnul Cîţu nu-mi e prieten, dar nu poţi să vehiculezi aşa, aluziv… Implicarea domnului Cîţu a fost aceea că a iniţiat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a capitalizat UNIFARM-ul care nu avea capital să poată să participe la tranzacţii. (…) Eu nu cunosc o altă implicare a lui Cîţu în povestea asta”, a adăugat Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button