Orban are încredere că Parlamentul va adopta proiectul de lege al stării de alertă
Ludovic Orban a declarat luni, într-o emisiune de la postul TV Digi 24, că este încrezător în Parlament că va adopta în cel mai scurt timp proiectul de lege privind măsurile combaterii pandemiei de coronavirus pe perioada stării de alertă.
Proiectul de lege a fost aprobat luni în ședința de guvern și urmează a fi dezbătut de Parlament.
Avocatul Poporului Renate Weber a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la actul normativ propus de guvern iar aceștia urmează să emită o decizie miercuri, notează agerpres.ro.
„Am încredere că Parlamentul va dezbate cu celeritate acest proiect de lege care a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi şi că va fi adoptat în cel mai scurt timp, astfel încât să intre în vigoare. (…) Noi aşteptăm decizia Curţii Constituţionale de miercuri ca urmare a sesizării depuse de Avocatul Poporului şi, funcţie de această decizie, vom corecta actul normativ care reglementează starea de urgenţă printr-o ordonanţă astfel încât să lăsăm totuşi anumite instrumente privitoare la aplicarea regulilor imediat la ieşirea din starea de urgenţă. Probabil nu vom putea da amenzi, dar regulile vor fi stabilite prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a afirmat Orban.