OMV scumpește litrul la 8,7 lei

OMV Petrom a efectuat în noaptea de joi spre vineri cea de-a treia scumpire consecutivă a motorinei, majorând prețul cu 9 bani pe litru, în contextul creșterii prețurilor internaționale ale combustibililor, determinată de conflictul din Iran. Astfel, prețul motorinei a crescut cu 33 de bani pe litru în numai 3 zile. În schimb, prețul benzinei a rămas neschimbat.
În prezent, România este exportator net de benzină și importator net de motorină, ceea ce face ca prețul motorinei să fie mai sensibil la fluctuațiile internaționale. De asemenea, se așteaptă ca și alte companii concurente, precum Rompetrol, Mol, Socar sau Lukoil, să aplice ajustări de preț similare în cursul zilei de vineri, așa cum au făcut și în ziua precedentă, când au majorat prețul atât la benzină, cât și la motorină, cu 9 bani pe litru.
În urma acestei majorări, prețul motorinei standard a ajuns la 8,57-8,61 lei pe litru în stațiile Petrom din Capitală, față de 8,48-8,52 lei pe litru anterior, iar în stațiile OMV, prețul motorinei a urcat de la 8,57-8,61 lei/l la 8,66-8,70 lei/l.
Scumpirile la pompă „decapitează” șefi la vârful Consiliului Concurenţei și ANPC
„Dacă nu-şi fac treaba în următoarea săptămână, vor trebui demişi” – aceasta este atitudinea fostului ministru al Finanțelor, deputatul PSD Adrian Câciu. Social-democratul crede ca este respondabilitatea șefului Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu şi ANPC-ului să intervină în contextul scumpirilor carburanților.
„Dacă Chiriţoiu şi ANPC-ul nu-şi fac treaba în următoarea săptămână, vor trebui demişi, asta-i părerea mea. (..) Nu este posibil, nu este permis ce se întâmplă, e speculă şi ar trebui să se intervină clar pe această piaţă.”
Câciu a spus că, în opinia sa, prețul combustibilului nu ar trebui să depășească 8 lei pe litru, cu TVA inclus, însă în prezent a ajuns la aproximativ 8,5 lei.
„Preţul nu ar trebui să mai fie mai mare, la pompă, de 8 lei, cu tot cu TVA, şi e deja 8,5.”
Prețul barilului de petrol continuă să se majoreze
Prețurile petrolului au crescut cu peste 3% joi, extinzând creșterea din ultimele zile, după ce războiul tot mai intens dintre SUA și Israel împotriva Iranului a perturbat aprovizionarea și transportul de energie.