Politică

Omul lui Dogioiu, ofițer de presă la Guvern, verificat disciplinar după ce a bruscat jurnaliștii

Jurnaliștii de pe holurile Parlamentului au fost împiedicați să se apropie de premierul Ilie Bolojan de către un angajat al Guvernului care s-a pus în fața acestora, iar pe unii i-a împins. Potrivit imaginilor, bărbatul, care lucrează ca ofițer de presă, le-a blocat trecerea și i-a prins de mâini când se duceau cu telefonul spre premier. Totodată, a împins un jurnalist care a încercat să treacă pe lângă el și să ajungă la premier.

Incidentul a avut loc miercuri, pe holurile Parlamentului, unde premierul Ilie Bolojan a fost prezent pentru ședința în care președintele Nicușor Dan a prezentat Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025–2030.

Relația tensionată a premierului cu presa pe holurile instituțiilor

Nu este prima dată când Ilie Bolojan transmite că nu dorește să răspundă întrebărilor adresate de ziariști pe holurile instituțiilor. De-a lungul timpului, el a precizat în repetate rânduri că va comunica doar în cadrul unor conferințe de presă organizate, cu format și timp stabilit dinainte.

În plus, recent, echipa premierului a mers mai departe și a restricționat accesul unor fotojurnaliști la conferințe de presă, limitând astfel și partea vizuală a relatărilor jurnalistice.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button