Olguţa Vasilescu: Ponta e suveranist cum sunt eu soroșistă

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD, a declarat, sâmbătă, la un miting electoral pentru susținerea lui Crin Antonescu, că acesta ‘este cea mai viabilă opțiune pentru români’, afirmând despre Victor Ponta că este ‘suveranist așa cum este ea soroșistă’, iar despre Nicușor Dan că este ‘zeul crivățului din calorifere’, scrie Agerpres.
‘Eu îl votez pe Crin Antonescu, pentru că este singurul candidat în care am încredere și știu că este singurul care ne va ține cu fața către Europa și vă asigur că și PSD îl susține pe Crin Antonescu’, a spus Vasilescu.
Ea s-a referit și la Nicușor Dan, unul dintre contracandidații lui Antonescu la alegerile prezidențiale, afirmând că acesta, ca primar, ‘n-a fost în stare să construiască un stadion sau un spital sau o stradă’.
‘De la București vine zeul crivățului din calorifer, un personaj ciudat care mai mult vrea să nu facă decât să facă, care îi reține pe primarii de sectoare să planteze copaci sau să reconstruiască pasaje care sunt gata să se demoleze. Și să știți că are un buget foarte mare, de 4 miliarde de euro în patru ani de zile, cu banii ăștia mai construiești un oraș și cu toate astea, într-un mandat de primar, n-a fost în stare să construiască un stadion sau un spital sau o stradă. Și vrea să reconstruiască România’, a spus Vasilescu.
Cu privire la Victor Ponta – și el candidat la alegerile prezidențiale – Olguța Vasilescu a afirmat că, atunci când era premier a venit de la Bruxelles cu un ‘to do list’ și cu un pact de coabitare cu Traian Băsescu.
‘Mai e unul care se crede mare suveranist, dar care, atunci când a fost prim-ministru, a venit ca o ‘pontaie’ bătută de la Bruxelles, cu un ‘to do list’ în brațe, cu un pact de coabitare pentru Traian Băsescu și a făcut lucruri despre care s-a angajat în fața electoratului că nu le face. Dacă nu ar fi numit-o el pe Koveși, mă întreb cine oare ne-ar fi arestat pe noi, colegii lui de partid? Aceiași colegi de la care cere acum votul. Nu îl vom da. Așa este? Haideți să și afle, pentru că scrie astăzi mesaje că sunteți aduși aici cu forța și că de fapt voi îl susțineți. E el suveranist, așa cum sunt eu, soroșistă’, a declarat Vasilescu în discursul rostit la mitingul electoral.
Vicepreședintele social-democrat a menționat-o și pe Elena Lasconi, candidat USR la Președinție, afirmând că, în urmă cu trei luni, aceasta ‘plângea pe la ușa lui Marcel Ciolacu și înroșea telefoanele pesediștilor’ ca să o susțină în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de anul trecut.
‘Mai este o doamnă care până acum câțiva ani făcea reclamă la capace de WC și care acum spune că nu-l mai suportă pe Marcel Ciolacu, că nu-l mai suportă să fie prim-ministru, dar uită că acum trei luni de zile plângea pe la ușa lui să o susțină la alegeri și ne înroșea telefoanele la toți pesediștii ca o susținem. Cam asta este oferta’, a mai spus Olguța Vasilescu.