Primăria Capitalei restituie banii celor care au plătit taxa Oxigen

Cetățenii Municipiului București care au achitat în avans contravaloarea tarifului de acces și circulație pentru Vignieta Oxigen pot depune, începând de luni, cererile pentru rambursarea sumelor plătite.
Restituirea taxei se va face către cetățenii care au cumpărat Vignieta Oxigen, indiferent de tipul de vignieta achiziționată, fiind exceptată perioada în care documentul de instituire a taxei a fost în vigoare (HCGMB 539/2019), respectiv 1 ianuarie – 22 martie, iar termenul de restituire este 30 de zile lucratoare de la data depunerii solicitarii.
Sumele aferente Vignietei Oxigen vor fi rambursate în baza unei cereri de restituire, care va putea fi depusă astfel:
– electronic la adresa de e-mail: [email protected], cu precizare în subiectul mesajului: „Cerere de restituire vignieta Oxigen”;
– fizic, la sediul Administrației Străzilor București;
– prin poștă, cu scrisoare recomandată de primire.
Cerererile de restituire pot fi descărcate de pe site-ul Administrației Străzilor București și vor fi însoțite de următoarele documente: copie a cărții de identitate, copie a certificatului de înmatriculare a vehiculului, care va purta înscrisul „conform cu originalul” și semnătura, copie a documentului de plată.
Banii vor fi rambursați prin acceași modalitate prin care s-a efectuat plata.
Sursa: Stirile PROTV
- Traian Băsescu îl arată cu degetul pe Bolojan: E nedemn să pescuiască parlamentari de la AUR
Traian Băsescu a vorbit în cadrul unei emisiuni despre blocajul politic din România. Fostul președinte spune că vinovat este Ilie Bolojan care refuză refacerea coaliției cu PSD. Mesaj pentru PNL și PSD Băsescu le transmite șefilor PNL și PSD să refacă coaliția, să intre la guvernare și să repare răul pe care l-au făcut. „După părerea mea, Bolojan … - Dunărea a secat atât de mult încât au început să vină la suprafață obiecte foarte vechi: Un proiectil medieval, ba chiar și fosilele unui mamut lânos
Nivelul Dunării a coborât la un minim istoric în Ungaria, iar retragerea apelor începe să dezvăluie obiecte ascunse de sute sau chiar mii de ani. După epava unei nave din Al Doilea Război Mondial, cercetătorii analizează acum un alt posibil artefact istoric, transmite Euronews. La Budapesta, nivelul Dunării a scăzut miercuri până la 23 de centimetri, … - Regele Sacoșelor! Trădătorul Simion nu a votat legea integrității pentru a-și ascunde averea pusă pe numele rudelor
Trădare de proporții pe holurile Parlamentului! Într-o demonstrație uluitoare de cinism și ipocrizie politică, „patrihoțul” George Simion și Ilie Bolojan au bătut palma pentru a-l salva de la dezastru politic pe liderul USR, Dominic Fritz. Prețul acestei alianțe toxice? Sabotarea directă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și aruncarea pe fereastră a 770 … - Florin Mitroi, audiat ca martor la Parchetul General după perchezițiile la firma sa
În urma informațiilor apărute în spațiul public în ultimele zile, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a emis un comunicat oficial prin care dorește să clarifice situația acțiunilor judiciare care l-au vizat recent. Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi, 30 iulie 2026, s-au finalizat perchezițiile desfășurate la domiciliul său și la sediul firmei în … - Exod la Moscova. Rușii părăsesc țara de teama lui Putin
Teama că autoritățile ruse ar putea anunța o nouă mobilizare militară provoacă un nou val de plecări din Rusia. Tot mai mulți cetățeni ruși caută variante pentru a părăsi țara, iar una dintre principalele destinații este Armenia, unde cererea pentru locuințe a crescut spectaculos. Cea mai căutată țară de către imigranții ruși Situația amintește de începutul …




