PoliticăȘtirile 60m.RO

Oamenii PSD-ului se mută în USR. Un apropiat al Gabrielei Firea s-a pricopsit cu funcție la Primăria Sectorului 2

La vremuri noi, tot ei! USR PLUS a devenit o destinație preferată pentru social-democrații de ieri. Victor Sebastian Florescu, un apropiat al familiei Firea-Pandele, a fost numit administrator public în cadrul Primăriei Sectorului 2 chiar de către actualul edil, Radu Mihaiu.

Florescu nu are pregătirea necesară pentru a ocupa o asemenea funcție. De altfel, întotdeauna a reușit să obțină funcții în instituțiile primăriei doar cu sprijin politic din partea PSD.

De exemplu, în 2017 a ocupat mai multe funcții în primăriile din București: șef serviciu buget la Administrația Domeniului Public Sector 1, apoi director economic la aceeași instituție. În 2018, ajunge director economic la SC Compania Municipală Parking București SA, o companie înființată de Gabriela Firea pe când era la conducerea Primăriei București.

Anul acesta, USR PLUS i-a oferit funcția de administrator public, deși Florescu are studii în turism și agricultură la universități obscure.

Back to top button