Oamenii de rând care au muncit să lase o Românie făra datorii, au o pensie de mizerie
România anului 1989 a intrat în epoca post-decembristă cu povara datoriei externe practic eliminată: până în aprilie 1989 regimul comunist anunța că datoria externă era redusă aproape la zero, iar România figura ca creditor net în plan internațional după decenii de stingere a împrumuturilor externe, în ciuda costurilor sociale enorme pentru populație
În deceniile care au urmat, însă, „tranziția” a adus cu sine o creștere dramatică a datoriei și a deficitului bugetar. După ce în anii ’90 România începea cu o datorie scăzută, situația s-a schimbat profund: datoria publică a crescut în mod constant, ajungând astăzi la niveluri ridicate ca proporție din PIB, iar statul continuă să se împrumute pentru diverse cheltuieli curente.
În acest context macroeconomic încărcat, peste 4,9 milioane de pensionari trăiesc cu pensii medii lunare de sub 3 000 de lei (în jur de ~2 900 lei în trimestrul III 2025 conform datelor oficiale) – o sumă care, în condițiile costului vieții actual, abia acoperă cheltuielile de bază. Este o realitate dificilă pentru cei care au lucrat o viață întreagă și au plătit contribuții, dar acum primesc venituri care, în multe cazuri, abia depășesc nivelul minim necesar pentru supraviețuire. Circa 1 milion de români trăiesc în mizerie absolută cu o pensie de 1200 de lei lunar.
Mai mult, diferențele între pensiile obișnuite și cele privilegiate sunt uriașe: anumite categorii profesionale din sistemul judiciar sau alte segmente beneficiază de pensii de ordinul miilor de euro, de 10 – 30 de ori mai mari decât pensia medie a majorității românilor.
Așadar, povestea României este astăzi una paradoxală: după ce a început tranziția fără datorii externe semnificative, clasa politică a transformat treptat finanțele statului într-un mecanism dependent de împrumuturi, în timp ce oamenii de rând – cei care au contribuit la edificarea economiei prin muncă grea, rămân cu pensii mizerabile. În loc să fie recompensați pentru dedicarea lor, ei trăiesc cu venituri care abia se ridică la nivelul necesar pentru o bătrânețe decentă, în timp ce statul caută permanent resurse de finanțare din împrumuturi și reorganizări bugetare.
