Știrile 60m.RO

Oamenii cu probleme penale din jurul liderului PSD Sorin Grindeanu: șeful ARR, Cristian Anton, directorul CFR Ion Simu, fosta șefă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Laura Vicol

Cristian Anton, directorul Autorității Rutiere Române (ARR), arestat pentru corupție, nu este singurul funcționar sau demnitar din anturajul fostului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, actual lider PSD, care are probleme cu legea.

Directorul CFR Ion Simu, urmărit penal de DNA și promovat la conducerea companiei feroviare naționale în prima lună de mandat a lui Sorin Grindeanu la ministerul Transporturilor, și fosta șefă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Laura Vicol, anchetată în dosarul Nordis, sunt alte nume din jurul actualului lider PSD, Sorin Grindeanu, care au probleme cu procurorii.

Cazul Cristian Anton

Cristian Anton a fost numit la șefia ARR pe 17 noiembrie anul trecut prin ordin al actualului ministru al ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Numirea s-a făcut în condițiile în care, potrivit referatului DNA, Cristian Anton era la acea vreme membru în comisiile de examinare pentru obținerea de șoferi a atestatelor de profesioniști și se afla în plin proces de colectare a mitelor.

El este acuzat că a dezvăluit subiectele pentru examenul din 25 octombrie 2025 și a făcut parte din comisiile de examinare din 8 noiembrie 2025 din Arad și din 22 noiembrie 2025 din București.

”În calitate de membru în comisia de examinare a examenelor privind obținerea atestatelor profesionale organizate de Autoritatea Rutieră Română, cu ocazia examenului din data de 25.10.2025 din mun. București, a permis accesul unui număr de cel puțin 14 candidați la răspunsurile la studiul de caz- proba teoretică a examenului, punând la dispoziția acestora, în sala de examinare, foaia cu răspunsurile, în scopul promovării frauduloase a examenului, contrar atribuțiilor sale de serviciu care decurg din calitatea de membru examinator, de a păstra confidențialitatea acelor date”, se arată în referatul procurorilor.

Ulterior, procurorii au obținut probe că după examenele din februarie – martie 2026 din Arad și București, Cristian Anton a primit mită 94.000 de euro.

A fost șeful de cabinet al lui Grindeanu

Înainte de numirea în poziția de șef ARR, Cristian Anton a fost șeful Direcției Juridice din instituție și directorul de cabinet al fostului ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu.

„Eu, când am venit la Ministerul Transporturilor, evident, am încercat să îmi găsesc colaboratori cu care am interacționat în trecut și pe care îi cunoșteam. L-am cunoscut pe Cristian Anton din Timișoara, fiind timișorean, și mai era ceva, lucra în cadrul Ministerului Transporturilor. Eu am venit ministru la finalul anului 2021. El era acolo de prin 2012, nu l-am adus eu. N-am avut referințe proaste dinspre cei care trebuiau să semnalizeze că există anumite lucruri nelalocul lor. De altfel, n-am avut nici pe perioada mandatului. Dacă aș fi avut asemenea referințe și lucruri care erau în afara legii, fii sigur că aș fi acționat”, declara Sorin Grindeanu despre Cristian Anton pe 1 aprilie 2026, răspunzând la întrebările presei.

Grindeanu a susținut că numele lui nu apare în referatul DNA. „Uitați-vă pe rechizitoriu, nu apare niciunde numele de Sorin Grindeanu, așa că n-am de ce să nu spun lucrurile așa cum stau. Dacă aș fi știut lucrurile de acest tip, le-aș fi semnalat celor care trebuie să le pedepsească. Dar vă aduc aminte că el n-a fost director ARR cât am fost eu ministru”, a mai spus președintele PSD.

În momentul în care jurnaliștii i-au atras atenția că numele lui este invocat de complicii lui Anton, Sorin Grindeanu a declarat: „Am văzut acea zicere scurtă, nu zice nimic ilegal”.

În referatul DNA este o stenogramă în care o persoană spune despre Anton:

„L-a pus Grindeanu bine …(neinteligibil)… S-a terminat. Mănâncă ăștia ARR-u de tot acuma. Știi ce e? Un haos.”

„Oricine încalcă legea trebuie să plătească”, a mai adăugat liderul PSD. Întrebat când a vorbit ultima oară cu Anton, liderul PSD a răspuns: ”Chiar nu știu. Cred că în urmă cu câteva luni, câteva săptămâni, ceva de genul ăsta”.

Anton, mandatat să voteze numirea fiului lui Maricel Păcuraru în funția de director general al Romprest

În noiembrie 2024, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a împuternicit pe Cristian Anton, pe atunci director de cabinet al ministrului transporturilor Sorin Grindeanu, să o reprezinte în Adunarea Generală a Acționarilor Romprest și să voteze numirea în funcția de director general al operatorului de salubritate a lui Paul Păcuraru, fiul lui Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus.

Cererea Companiei Aeroporturi București, instituție din subordinea ministrului Transporturilor, de a-l numi pe fiul lui Maricel Păcuraru la șefia Romprest a venit în contextul electoral al anului 2024 și în condițiile în care postul Realitatea Plus este apropiat de AUR, partidul al cărui lider, George Simion, era dorit de PSD drept contracandidat în turul doi pentru Marcel Ciolacu.

Potrivit presei centrale, patronul Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, a împrumutat candidații AUR, iar AUR are contracte de promovare cu Realitatea TV.

În cele din urmă, încercarea de numire a lui Păcuraru junior la șefia Romprest a eșuat, iar operatorul de salubritate este condus în continuare de directorul general adjunct Bogdan Adimi, reprezentantul acționarului Mihai Dracea.

Operatorul de salubritate din Sectorul 1 este deținut de Detaco Ltd, o companie controlată de Maricel Păcuraru, cu 42,69 %, și de medicul Mihai Dracea, prin companiile Europrest și Premium Management, cu 43,76%. Nefiind niciun acționar majoritar, CNAB are posibilitatea să arbitreze în virtutea pachetului minoritar de 10 % din acțiunile companiei.

Numele lui Cristian Anton și în dosarul Otopeni

Numele lui Cristian Anton, șeful de cabinet al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, a apărut și în dosarul șpăgilor pentru duty-free-urile de pe aeroportul Otopeni din 2023.

Procurorii DNA au înregistrat o discuție în care patronul firmei Millenium, Cătălin Lăscuţ, supranumit și „regele duty-free-urilor”, susținea că a avut o discuție cu șeful de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, Cristian Anton, pe care îl numea „fratele meu”.

”Lăscuț Cătălin: Grindeanu să își asume. Grindeanu trebuie să pună mâna pe telefon și să împuternicească pe cineva. Acel cineva va fi ori șeful lui de cabinet, care e fratele meu Cristi…

Hardan Saadeh: Cum îl cheamă?

Lăscuț Cătălin: Cristi Anton”.

Nici atunci Grindeanu nu știa nimic

Ministrul Sorin Grindeanu a declarat și atunci că nu a știut nimic despre întâlnirea șefului său de cabinet cu unul dintre inculpații din dosarul „Otopeni” până la apariția stenogramelor în presă. Ministrul a susținut că după apariția stenogramelor i-a cerut explicații lui Cristian Anton.

„Nu am știut și l-am întrebat după ce am văzut acea stenogramă. Mi-a spus că a venit acest domn și s-a cerut în audiență. I-a spus că este unul dintre patronii de la aceste firme. Mie nu mi-a spus nimic de această întâlnire, ceea ce e un lucru bun. Dacă a considerat-o în afara legii sau cum a considerat-o, mie nu mi-a transmis nimic despre această întâlnire”, a declarat Grindeanu, citat de Adevărul.

Directorul CFR, un alt apropiat al fostului ministru al transporturilor Sorin Grindeanu care are probleme cu legea

Directorul general al CFR, Ion Simu, a fost numit la șefia companiei feroviare în decembrie 2021, la începutul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Sorin Grindeanu. Înainte, el a fost șeful Regionalei CFR Infrastructură Timișoara.

În ianuarie 2023, procurorii DNA au început urmărirea penală față de directorul CFR Ion Simu și un alt director din cadrul companiei, Petru Ceșa, pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției, potrivit unui comunicat DNA.

DNA îi acuză pe cei doi că au trucat numirea lui Simu la conducerea companiei și au concediat o angajată pe care o bănuiau că ar fi transmis către ziariști detaliile ilegalității. Dosarul nu a fost finalizat de mai bine de 3 ani.

Simu, ceas cu valoare de achiziție de 100.000 de dolari

În septembrie 2025, jurnaliștii G4Media.ro Sorin Semeniuc și Dan Tăpălagă au publicat fotografii cu directorul CFR Ion Simu având la mână un ceas Patek Philippe cu o valoare de achiziție de peste 100.000 de dolari pe site-urile de profil.

Lângă el era fostul director al Regionalei CFR Timișoara, Victor Adrian Istrati, având la mână un ceas Rolex evaluat la peste 10.000 – 12.000 de euro.

Laura Vicol, prietena lui Sorin Grindeanu

Jurnaliștii G4Media.ro Sorin Semeniuc și Dan Tăpălagă au publicat documente de zbor potrivit cărora Sorin Grindeanu, alături de alți lideri PSD precum Marcel Ciolacu și Alfred Simonis, au călătorit în 2022 cu avioane private închiriate de grupul imobiliar Nordis.

Investigațiole de presă au scos la iveală că Grindeanu a fost pasager în cel puțin două astfel de curse de lux: una pe ruta Nisa–București, în mai 2022, la întoarcerea de la Marele Premiu de Formula 1 din Monaco, și o alta către Madrid. Aceste zboruri, operate de Țiriac Air și plătite de Nordis Travel, au avut costuri estimate la zeci de mii de euro fiecare.

G4Media și referatele procurorilor DIICOT au indicat faptul că facturile au fost emise direct către firmele din grupul Nordis, nu către pasageri.

Ulterior, G4Media.ro a publicat fotografii și imagini video în care pot fi văzuți Sorin Grindeanu stând la masă ca între prieteni cu Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă.

În februarie 2025, Sorin Grindeanu declara pentru G4media.ro că o cunoaşte pe Laura Vicol din 2020 când aceasta a devenit deputat. De atunci, împreună cu alţi lideri PSD, au ieşit în oraş să socializeze. El a precizat că liderii PSD au obiceiul ca în fiecare luni să iasă în oraş să socializeze.

Ulterior, într-un interviu pentru G4Media.ro din februarie 2026, Grindeanu declara:

”Eu n-am avut relația cu Nordis, cu compania respectivă.

Vă mai spun o dată. Eu pe Laura Vicol am cunoscut-o în Parlament, n-am avut niciun fel de contribuție la numirea ei la, comisia juridică și nimic de acest tip. Dacă aș fi avut, n-aș avea nicio problemă să vă spun că da, dar n-am avut.

De asemenea, în momentul în care au apărut acele dezvăluiri pe care le-ați făcut, în special dumneavoastră, relația mea s-a încheiat. N-am ce să ascund, n-am deloc. E un proces pe rol, dacă există vinovați, vor plăti și am încredere că vor plăti. Dacă nu, este cu totul altă desfășurare, dar în niciun caz, în niciun caz, și vă spun cu toată tăria acest lucru, n-am niciun fel de vulnerabilitate, dar niciun fel de vulnerabilitate în acest subiect”, a declarat Grindeanu.

Dosarul Nordis

La începutul lui februarie 2025, patronii Nordis, Emanuel Poștoacă și Vladimir Ciorbă, soția acestuia din urmă, fosta deputată PSD Laura Vicol, și alții au fost reținuți de DIICOT sub acuzații precum grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune.

Sunt acuzați că ar fi încasat 195 de milioane de euro de la clienții Nordis, persoane care doreau să cumpere apartamente în complexurile rezidențiale dezvoltate de Nordis, și ar fi delapidat peste 70 de milioane de euro.

Sute de persoane – clienți Nordis care au dorit să își cumpere apartamente în complexurile rezidențiale dezvoltate de companie și care au dat banii în avans – se consideră păgubiți pentru că nu și-au primit apartamentele.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button