Comisia Europeană verifică vânzările online de măști, combinezoane și geluri dezinfectante și atrage atenția asupra „remediilor miraculoase”

Comisia Europeană a lansat o serie de testări ale produselor puse în vânzare online în timpul pandemiei de coroanavirus, precum măști, combinezoane de protecție, geluri dezinfectante, cu scopul de a se asigura că nu reprezintă niciun pericol și respectă normele europene, anunță AFP.
Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a atras marți atenția împotriva produselor, uneori prezentate ca ”remedii miraculoase”, promovate intens pe internet în timpul crizei provocate de noul coronavirus. Acesta a denunțat ”comercianții care găsesc noi modalități de a exploata vulnerabilitatea consumatorilor și de a ocolo controalele existente în timpul pandemiei”.
La data de 1 iulie, au fost lansate 63 de notificări prin sistemul european de alertă rapidă privind măști și alte 10 notificări referitoare la combinezoane, dezinfectanți de mâini și ”baghete” de dezinfectare cu UV.
În acest contextul, Comisia Europeană a luat măsuri de urmărire, solicitând cooperare din partea principalelor platforme de vânzări online, precum Amazon, Ebay, AliExpress sau Cdiscount.
”Demersul a constat mai ales în a le cere să retragă foarte repede un număr de anunţuri şi de produse de pe platformele online”, a precizat Reynders într-o conferinţă de presă.
Comisarul european pentru justiţie a fost în contact cu responsabili vamali în China pentru a coopera cu privire la securitatea produselor exportate.
„Au fost lansate anchete cu privire la intrarea pe piaţă a unui număr de produse care prezintă probleme de siguranţă”, a completat acesta.
Testele vor continua să fie efectuate în lunile următoare pe produse legate de coronavirus.
Potrivit raportului anual asupra activității sistemului de alertă, lansat încă din 2003, anul trecut, 31 de țări care participau la acest sistem de alertă rapidă (UE în format 28, Norvegia Islanda și Liechtenstein) au lansat 2.243 de alerte prin respectivul sistem, care a dus la 4.477 de acțiuni de urmărire, înregistrând astfel o creștere de 10% într-un an și de 63%, raportat la anul 2015.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Bolojan și nota de plată pentru România: cât rău poate suporta o țară?
Ilie Bolojan și-a construit imaginea politică în jurul ideii de disciplină, eficiență și ordine în finanțele statului. Dar pentru milioane de români, aceste cuvinte au ajuns să însemne altceva: taxe mai mari, venituri înghețate și o presiune tot mai mare asupra bugetului familiei. În locul unei perioade în care românilor să li se vorbească despre … - Parvenitul Simion, plânge de mila țăranilor purtând pantofi de 1.100 de euro, de la Brunello Cucinelli
Contrast izbitor între discursul politic și stilul de viață afișat: liderul AUR este acuzat de ipocrizie după ce a apărut prin piețe și comunități rurale purtând încălțăminte a unui brand exclusivist de lux. O nouă controversă zguduie imaginea de „om din popor” pe care George Simion încearcă să o construiască în fața electoratului. Jurnalistul și … - După trei ani de întârzieri, România deschide prima bucată de autostradă din 2026. Circulația începe pe lotul Zimbor–Poarta Sălajului de pe A3
Prima tăiere de panglică din anul 2026 pe șantierele de mare viteză din România are loc astăzi. Începând cu ora 16:00, șoferii vor putea circula pe noul tronson de 12,24 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), cuprins între Zimbor și Poarta Sălajului. Odată cu deschiderea segmentului Zimbor – Poarta Sălajului, infrastructura rutieră a României bifează prima … - Nicușor Dan se întâlnește astăzi cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Ce vor discuta la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan a convocat marți după-amiaza, la Palatul Cotroceni, liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru o nouă rundă de discuții privind Legea salarizării, unul dintre jaloanele-cheie din PNRR. Întâlnirea are loc pe fondul protestelor sindicale și al controverselor privind impactul noilor reguli asupra veniturilor bugetarilor, în timp ce Administrația Prezidențială susține că proiectul … - Apele Române: Ultimul reactor funcțional de la Cernavodă va fi oprit în 48 de ore. ‘Este inevitabil’
Unitatea 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă ar urma să fie oprită în următoarele 48 de ore, după ce nivelul Dunării a atins pragul critic prevăzut în procedurile de funcționare. Sorin Rîndașu, director pentru situații de urgență în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, spune că oprirea este „inevitabilă”, în condițiile în care debitul fluviului continuă să scadă, …




