O prezentatoare a BBC Radio Newcastle a murit din cauza complicaţiilor provocate de vaccinul AstraZeneca, a concluzionat joi medicul legist, potrivit The Guardian.
Lisa Shaw, în vârstă de 44 de ani, a murit în luna mai, după trei săptămâni de când primise prima doză de vaccin, a fost prezentat joi în proces.
Femeia a început să acuze dureri de cap severe, inclusiv dureri fulgerătoare la nivelul frunţii şi în spatele ochilor, la câteva zile după vaccin. Ea a mers la o unitate medicală din Durham, unde a fost diagnosticată cu embolism, şi a fost transferată pentru tratament specializat la Royal Victoria Infirmary din Newcastle.
În ciuda tratamentelor primite, nu a mai putut fi făcut nimic şi Shaw a murit pe 21 mai.
Legistul superior din Newcastle a emis concluzia: „Lisa a murit din cauza complicaţiilor unui vaccin AstraZeneca anti-Covid”.
Anterior, medicul Tuomo Polvikoski a expus în audiere că Lisa Shaw, cunoscută prezentatoare radio, era în formă fizică bună şi era sănătoasă înainte de a primi vaccinul.
Potrivit autorităţilor britanice, au fost raportate 332 de cazuri de embolism şi 58 de decese asociate, după ce au fost administrate aproximativ 35 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca în Marea Britanie, potrivit BBC.