Mircea Băsescu, fratele fostului președinte, a pierdut procesul intentat statului român la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, joi, ca inadmisibilă acțiunea intentată statului român de către Mircea Băsescu.
Fratele fostului președinte a reclamat că nu a avut parte de un proces corect pentru că i-au fost respinse anumite probe de către instanțele din România. De asemenea, el a reclamat faptul că una dintre încercările de liberare condiționată i-a fost respinsă, că a fost purtat în cătușe în fața presei, dar și că s-a scurs în presă rechizitoriul întocmit de Parchet în cazul său. Judecătorii de la CEDO au respins toate cererile lui Mircea Băsescu.
Acțiunea la CEDO a fost depusă în luna septembrie 2017, după eliberarea fratelui fostului președinte.
Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că a primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat, astfel, decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016.
Sursa: G4Media
- Corupție în sistemul sanitar: fostul manager al Spitalului Județean Botoșani recunoaște fraudarea angajărilor pe mii de euro și bijuterii din aur
Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava, admițând implicarea într-o rețea de fraudare a angajărilor și transferurilor medicale. Dosarul, care documentează 12 acte materiale de luare de mită și folosire de informații nedestinate publicității, a fost înaintat spre … - Sorin Grindeanu pune pe masă factura guvernării: „Miniștrii USR își fac specializarea la locul de muncă”. Liderul PSD acuză PNL de aroganță și blocaj politic
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat joi, la Craiova, un atac contondent la adresa actualei coaliții de guvernare, vizând în mod direct miniștrii USR și pe premierul desemnat din partea PNL, Siegfried Mureșan. Președintele social-democraților a prezentat o serie de indicatori economici negativi, susținând că lipsa de profesionalism a Executivului se traduce printr-o inflație galopantă, … - Nota de plată a instabilității politice: Scenariul negru în care România intră la categoria „junk”. Cum se va prăbuși leul la 6,5 lei/euro și de ce rezervele BNR nu ne pot salva
România se află pe marginea prăpastiei financiare! O eventuală retrogradare a ratingului de țară la categoria „junk” (nerecomandat pentru investiții) va declanșa un tsunami economic care va lovi direct și brutal în nivelul de trai al populației. Profesorul și analistul economic Cristian Păun lansează un avertisment extrem de dur: această criză nu va rămâne o … - Sechestru pe locuința din Mogoșoaia a lui Călin Georgescu. Fostul candidat, interceptat de DIICOT în timp ce ar fi discutat despre obținerea azilului în Italia
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au instituit sechestrul asigurător asupra casei din Mogoșoaia aparținând lui Călin Georgescu, în cadrul dosarului în care fostul candidat la prezidențiale este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune, cu un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de euro. Măsura asigurătorie survine … - Focar de pestă porcină africană în județul Buzău: aproximativ 6.000 de suine urmează să fie sacrificate
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a confirmat apariția unui nou focar de pestă porcină africană (PPA) într-o fermă comercială din județul Buzău. În urma rezultatelor de laborator, autoritățile au dispus aplicarea protocoalelor sanitar-veterinare în vigoare, care prevăd sacrificarea întregului efectiv de aproximativ 6.000 de animale, în vederea limitării răspândirii virusului. Confirmarea acestui …




